Horia Sima - oportunistul care i-a rămas fidel lui Hitler. Liderul Gărzii de Fier a ajuns la conducere printr-un concurs de împrejurări interne și externe.

Horia Sima (1906-1993) nu avea nicio calitate care să-l recomande pentru a conduce la un nivel superior politica românească. Șansa lui s-a numit Mișcarea Legionară. Dar nici aici, Căpitanul Mișcării, Corneliu Zelea Codreanu nu  i-ar fi acordat o șansă prea mare.

Horia Sima - ascensiune moderată în cadrul Legiunii

Horia Sima, născut în Făgăraș, atunci controlat de Austro-Ungaria, va absolvi liceul în localitatea natală. A absolvit Literele la Universitatea din București în 1932. A început să predea limba română la Caransebeș. În 1935, a devenit șeful regionalei legionare Banat-Regiunea  a IX-a. În 1938, când Codreanu a fost arestat, a fost desemnat între cei însărcinați cu refacerea structurilor legionare afectate de arestările ordonate de Carol al II-lea.

În acest context, s-a scris că, la un moment dat, el a devenit agent al Siguranței, fiind stipendiat de către Mihail Moruzov. Apărătorii memorii sale, susțin că ar fi fost o exagerare, însă la un moment dat, spre finalul domniei lui Carol al II-lea statutul său a fost semi-oficial ca agent de Siguranță. S-a scris că el i-ar fi adus informații din Germania lui Moruzov. A fugit în Germania după lichidarea lui Codreanu.

Horia Sima - scurta cooperare cu Guvernul Gigurtu, ultimul Guvern al lui Carol al II-lea

Horia Sima scapă miraculos de represiunea ordonată de Carol al II-lea (fugind în Germania), deși el a devenit șef al Gărzii de Fier după ce a murit Codreanu, în noiembrie 1938, alături de Nicadori și Decemviri. La ascensiunea sa, a contribuit și lichidarea altor posibili concurenți: Gheorghe Clime, Vasile Christescu. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului nu a considerat că Sima ar fi fost cel mai potrivit să preia conducerea.

Horia Sima devine Ministrul Culturii în perioada 4-8 iulie 1940, în Guvernul Gigurtu, guvern carlist. Intrase ilegal în România venind din Germania. A fost interceptat de Moruzov, dus sub pază, dar în loc să ajungă la închisoare, ajunge la tratative cu Carol al II-lea. Spera să se folosească de el ca să evite pierderi teritoriale. Sima voia și el să profite de Carol al II-lea dacă Hitler l-ar fi menținutt. Legionarii mai aveau un minister și un subsecretariat de stat. Va demisiona când i se va bate obrazul că a trădat memoria Căpitanului. De fapt, simțise că lui Carol i-a ajuns funia la par, cum se zice. S-a pus în fruntea operațiunilor subterane de înlăturare a lui Carol II. A condus demonstrații de stradă anticarliste. Carol II l-a adus de la Mânăstirea Bistrița pe arestatul general Ion Antonescu. Pe undeva, Antonescu și Sima au înțeles că în fața lui Hitler, aveau fiecare șansa lui. Dar ca să se poată duela, mai întâi trebuiau să rămână singuri la putere.

„Comandantul” pendulează între Hitler și Antonescu

Horia Sima a fost de mai multe ori în Germania, unde se pare că și-a făcut relații. A intrat în contact cu SS, RHSA. A ajuns să coopereze cu Antonescu tocmai ca să scape de Mihail Moruzov pentru care lucrase. Nici pe Antonescu nu-l agrea. Voiau să scape împrună de Carol II. Antonescu spera ca Sima să-l scape de opozanții carliști astfel încât, el Antonescu să nu aibă de suferit la capitolul imagine. Sima părea omul perfect pentru planurile lui Antonescu.  Ștefan Palaghiță și Constantin Papanace, în emigrație, îl acuză că în toamna lui 1940, Sima a întinat memoria martirilor legionarilor când a permis ca moartea lui Codreanu, Nicadorilor, Decemvirilor și a altora să fie răzbunată.

Sima a sperat că Rebeliunea Legionară îi va aduce sprijinul SS. Ca dovadă că a fost un pro-nazist convins a fost că la 10 decembrie 1944, a acceptat să formeze Guvernul lui Hitler așa zis românesc la Viena! În 1944, erau ofițeri germani care sperau în rezistența germană să scape de Hitler. A fi alături de Hitler în decembrie 1944 este dovadă clară că Sima și-a urmat linia pro-nazistă pe care o avea încă de la finele anilor 30.

Sima a deschis Legiunea unor indivizi departe de ceea ce scrisese Codreanu în cărțile sale de tip corpus doctrinar. Pur și simplu, el a visat la putere. Până la moartea sa în 25 mai 1993, nu a reușit să reunească facțiunile din cadrul Legiunii.