Horaţius Dumbravă: "Parlamentul, prin măsurile sale, afectează independenţa justiţiei" | VIDEO

Horaţius Dumbravă: "Parlamentul, prin măsurile sale, afectează independenţa justiţiei" | VIDEO

Judecătorul arată că din cauza nesiguranţei politice, Comisia Europeană ar trebui să menţină Mecanismul de Control şi Verificare.

Fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, consideră că în aceste momente tulburi de pe scena politică, justiţia ar trebui monitorizată în continuare de comisarii europeni.

Judecătorul a venit în redacţia EVZ vineri după-amiază şi a asistat, în faţa televizorului, la anunţul Curţii Constituţionale privid ameninţarea judecătoarei Aspazia Cojocaru. "Este o atingere adusă siguranţei statului", a spus stupefiat Horaţius Dumbravă. Evenimentul Zilei: Domnule judecător, cum se vede din CSM starea actuală a politicii româneşti? Afectează cumva sistemul judiciar şi aici ne referim, în primul rând, la independenţa sistemului? Horaţius Dumbravă: Afectează. Noi ne uităm cu foarte mare atenţie la ce se întâmplă. Deciziile politice, sigur, nu le comentăm, dar este extrem de important, în acest moment, ce se întâmplă pe scena politică. Vorbesc de această perioadă extrem de tulbure, în raport cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Pentru că statul român are nişte obligaţii de îndeplinit, ori toată această turbulenţă politică, din păcate, obturează obligaţiile pe care statul român le are de făcut în raport cu Comisia Europeană.

Se poate modifica printr-o ordonanţă de urgenţă o lege organică, aşa cum a fost ordonanţa de modificare a Legii Curţii Constituţionale? Sincer să vă spun, evit să răspund la o astfel de întrebare. Este o decizie politică. Sigur, clasa politică îşi asumă astfel de gesturi. Dacă ele sunt corecte sau nu, vom vedea pe parcurs.

Parlamentul nu pune în aplicare sentinţele definitive prin care doi deputaţi şi un senator au fost declaraţi incompatibili şi nu i eliberează din funcţie. Cum se poate pune capăt acestui refuz? Aici nu am nicio îndoială să spun că se afectează independenţa justiţiei. Pentru că executarea hotărârilor judecătoreşti ţine de un proces civil sau penal, aşa cum spune şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aici, suntem în situaţia încălcării independenţei justiţiei. Sunt convis că Parlamentul va pune în executare , este obligat să pună în executare, hotărârile judecătoreşti, ca de altfel orice instituţie din România. Nu numai Parlamentul, în cazul de faţă.

Sunt şi alte hotărâri judecatoreşti, care sunt obligatorii pentru a fi puse în executare. Ştiţi foarte bine, acum câteva săptămâni discutam de o condamnare penală (n.r Adrian Năstase). Iată, aici suntem în cazul unei alte hotărâri judecătoreşti cu aceeaşi finalitate, în sensul punerii lor de îndată în executare.

Alături de alţi trei colegi din CSM v-aţi pronunţat pentru păstrarea MCV instituit de CE împreună cu România. De ce? Tocmai din această nesiguranţă politică. Nu avem certitudinea că noi ne putem îndeplini pe plan intern, prin discuţii coerente şi concrete, chestiuni care privesc esenţa funcţionării statului român. Lupta împotriva corupţiei, o justiţie eficientă, o justiţie curată, o justiţie integră. Pentru că nu există astfel de garanţii, în acest moment, eu şi colegii mei am spus că acest Mecanism trebuie să existe. Din păcate nu am reuşit, de ani de zile, să construim un mecanism intern de verificare şi cooperare.

Judecători de la ÎCCJ au fost acuzaţi că ar face jocuri politice, membrii CSM au fost ameninţaţi cu revocarea de către Avocatul Poporului. Ce se urmăreşte prin aceste declaraţii? Noi avem experienţa unor astfel de acuzaţii, ani de zile am fost acuzaţi. Până la urmă, ele şi-au dovedit inconsistenţa. Iată, Avocatul Poporului (AP) a fost revocat, nu pentru ceea ce a spus, pentru că am fost ameninţaţi, pentru că am îndrăznit să spunem că s-a adus atingere independenţei justiţiei, prin jocurile unor avocaţi în afara cadrului procesual şi prin jocul neconstituţional chiar al AP. Pentru că AP, într-un caz aflat pe rolul Curţii Supreme a trimis o adresă în cursul procesului, ceea ce din punctul nostru de vedere a afectat actul de justiţie. "Este nenatural ca avocaţii să meargă la televizor şi să critice sau să determine o soluţie, să se pronuţe asupra unei soluţii, când de fapt instanţa nu s-a pronunţat asupra acelei cauze." HORAŢIUS DUMBRAVĂ membru CSM

"Gestul Avocatului Poporului, un atentat la independenţa justiţiei"

În ultima perioadă, ins­tan­ţele au dat mai multe decizii de condamnare în cazuri catalogate de mare corupţie. Care este mesajul transmis opiniei publice şi Comisiei Europene? Să ştiţi că judecătorii nu au fost eroi. Aici, ei şi-au făcut datoria. Vă readuc aminte faptul că, anul trecut, împreună cu Înalta Curte, prin hotărâri succesive, s-au luat decizii extrem de importante de prioritizare a soluţionării cauzelor cu mare impact public. Înalta Curte şi-a făcut un calendar nu numai pentru o cauză sau două. Toate cazurile de mare corupţie au primit un termen scurt de soluţionare.

Ce criterii ar trebui să îndeplinească magistraţii care vor fi nominalizaţi de ministrul Justiţiei la şefia Parchetului General şi DNA? Avem aici o mare problemă şi cred că este momentul să o punem în practică. Avem nevoie de o modificare legislativă ca să conturăm profilul candidatului la funcţia de Procuror General, la DIICOT şi DNA, dar şi al adjuncţilor lor. Văd că majoritatea actorilor politici se pronunţă pe un rol accentuat al CSM de a avea o procedură transparentă şi obiectivă în ceea ce priveşte numirea acestor procurori. Parcursul astăzi, conform legii, este o propunere de la ministru, un aviz al CSM-ului şi numirea o face preşedintele. În acest lanţ, cred că s-ar putea da încredere Consiliului alegerii unui candidat de anvergură, care poate să facă faţă provocărilor de astăzi. Dar este nevoie de o modificare legislativă, noi sperăm să discutăm… Să facă CSM-ul propunerea? Un aviz ferm, poate chiar numirea să o facă CSM-ul. Asta în funcţie de cum discutăm cu Guvernul, cu Parlamentul şi cu preşedintele României. În acest moment, Consiliul este o instituţie stabilă şi credibilă şi ar trebui lăsat să facă acea procedură care să poată să conducă la numirea unui procuror cu un background profesional solid, să aibă independenţa justificată prin munca pe care a depus-o.

În ultima vreme, autorităţi ale statului intervin în procese aflate pe rolul instanţelor. Este normal? În cazul Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost clar o interferenţă în actul de justiţie. Dar nu numai! A fost şi o adresă a Avocatului Poporului trimisă în ziua procesului (n.r. - dosarul Trofeul Calităţii), cu tendinţa clară de a influenţa într-un fel sau altul actul de justiţie. Dacă adresa AP a fost, să spunem, mai degrabă un gest inconştient, gestul în sine reprezintă un atentat la independenţa justiţiei. Eu sper că toată lumea a învăţat din această lecţie. Noi suntem datori să o scoatem la lumină şi să o arătăm cu degetul şi să atenţionăm public că nu e normal să se întâmple aşa ceva. Sper ca pe viitor să nu mai existe astfel de situaţii. "Avem nevoie de o modificare legislativă ca să conturăm profilul candidatului la funcţia de Procuror General, la DIICOT şi DNA, dar şi al adjuncţilor lor." HORAŢIUS DUMBRAVĂ, membru CSM

"Ameninţarea la adresa unei oficialităţi, o atingere adusă siguranţei statului"

Corina Dumitrescu, colega dumneavostră în Consiliu, a declarat public că a ajuns în CSM la propunerea PSD. Consideraţi că, în acest moment, ea mai reprezintă în CSM societatea civilă? Constituţia spune foarte clar că trebuie să fii membru al societăţii civile. Nu poţi fi nominalizat de un partid politic. De altfel, colega domniei sale care face parte din societatea civilă, Georgiana Iorgulescu, a luat poziţie împotriva unei astfel de afirmaţii şi a cerut şi explicaţii.

Nu este normal să te numească un partid politic, te votează eventual un partid politic, datorită calităţii tale de membru al societăţii civile. Sper ca doamna Corina Dumitrescu să explice.

Încă de acum o lună, doamna Iorgulescu a adresat acestă întrebare. Din punctul dumneavoastră de vedere, România de astăzi este un stat de drept? Din punct de vedere al justiţiei, da. Vă este frică de viitorul sistemului judiciar? Dacă am spus că mecanismul de cooperare şi verificare trebuie să continue, eu zic că nu.

Cum comentaţi cazul ame­ninţării judecătorului Aspazia Cojocaru de la Curtea Constituţională? Curtea Constituţională este datoare să dea explicaţii. Oricum, sper ca Parchetul General să facă verificările necesare cât mai curând posibil pentru că, într-adevăr, ameninţarea la adresa unei oficialităţi reprezintă, clar, o atingere adusă siguranţei statului. Este foarte gravă o astfel de afirmaţie. S-ar putea să fie o ameninţare din partea unui cetăţean nemulţumit sau o ameninţare din partea unui reprezentant al clasei politice. Nu ştim! Şi acest lucru trebuie clarificat cât de urgent, pentru a nu exista suspiciuni nici asupra avizului dat de Curtea Constituţională şi nici asupra actelor pe care Curtea urmează să le dea în viitorul apropiat. Citiţi şi:

  • Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie. 256 parlamentari au votat "pentru". Referendumul, pe 29 iulie
  • Presa internaţională: suspendarea lui Traian Băsescu adânceşte criza politică din România
  • Traian Băsescu: "Cu adevărul şi Constituţia mergem la referendum. Victor Ponta minte cu o seninătate incredibilă"
  • Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, cerând rezolvarea conflictului juridic cu Parlamentul
  • CCR respinge cele mai grave capete de acuzare din solicitarea USL privind suspendarea lui Băsescu
  • H. Dumbravă despre ameninţarea unui judecător al CCR: "Parchetul trebuie să facă verificări urgente"

Ne puteți urmări și pe Google News