Hobbyul dubios ce le-ar putea aduce unor cunoscuți interlopi sfârșitul. Cămătarii, călcați de poliție

Hobbyul dubios ce le-ar putea aduce unor cunoscuți interlopi sfârșitul. Cămătarii, călcați de poliție

Ipoteza conform căreia maimuța care a pus în alertă autoritățile din sectorul 5 aparține interlopilor din clanul Cămătarilor pare să se confirme.

Poliţiştii de la Secţia 24 au efectuat, miercuri dimineaţa, o percheziţie în sectorul 5 în cazul maimuţei care ar fi scăpat dintr-o curte în urmă cu o săptămână. Oamenii legii au descoperit pe lângă acea maimuță, și două cămile.

Poliţia Capitalei a informat că acţiunea a avut loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, informează Agerpres.

„În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, aflaţi în continuarea cercetărilor privind primata identificată pe raza sectorului 5, au pus în aplicare o autorizaţie de percheziţie, pe raza aceluiaşi sector. Până la acest moment, în locaţia respectivă au fost identificate două maimuţe şi o cămilă”, a anunţat Poliţia Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Maimuţa a fost capturată în cartierul bucureştean Ferentari, fiind transportată la un adăpost al Fundaţiei Visul Luanei, au declarat reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA)

„În cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.), mai multe echipaje ASPA, însoţite de un medic veterinar specialist în animale sălbatice, s-au aflat în cartierul Ferentari, în căutarea unei maimuţe. Pe parcursul operaţiunii, medicul veterinar şi echipajele ASPA s-au întâlnit de mai multe ori cu animalul sălbatic, însă acesta şi-a schimbat de mai multe ori locaţia, în cele din urmă capturarea fiind posibilă după ce maimuţa s-a refugiat în podul unei case din cartierul Ferentari”m a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ASPA, Cătălina Trănescu.