Hipertensiunea arterială, printre efectele secundare ale vaccinării. „Suntem foarte departe de a cunoaște cu adevărat”

Hipertensiunea arterială, printre efectele secundare ale vaccinării. „Suntem foarte departe de a cunoaște cu adevărat”

Medicul Monica Pop s-a arătat deranjată de faptul că autoritățile nu țin cont de nemulțumirile oamenilor și nu informează transparent în legătură cu efectele secundare ale vaccinului. Printre acestea, se numără și hipertensiunea arterială, a spus cadrul medical, punctând că cetățenii trebuie să știe despre aceste riscuri.

Medicul Monica Pop a vorbit, luni seară, despre reacțiile adverse ale vaccinului anti-coronavirus. Medicul și-a declarat nemulțumirea cu privire la felul în care autoritățile comunică cu românii. Conform poziției cadrului medical, sunt riscuri care nu sunt expuse în mod transparent cetățenilor.

Monica Pop, atac la adresa lui Arafat. „El are tot dreptul, dar și noi îl avem”

„Eu nu pot să înțeleg de ce autoritățile nu țin cont de aceste proteste și nu se întreabă de ce oamenii fac așa. Am auzit un discurs, dacă se poate spune așa, al domnului doctor Arafat care să nu uite că este de altă specialitate și el spune despre noi şi totuși vorbește că este medic și are tot dreptul, dar și noi îl avem.

Când a fost întrebat de ce vaccinarea pare a fi un eșec și a spus pentru că sunt câțiva care sunt anti-vaccinişti, ceea ce nici măcar nu este adevărat, și că au influențat populația.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vaccinurile au început din decembrie și la început a fost o fuziune de persoane după care lumea început încet, încet să afle niște lucruri", a declarat medicul Monica Pop, la Antena 3.

Amintim că șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit, miercuri, 28 iulie, despre eșecul campaniei de vaccinare. Potrivit oficialului, există mai multe variabile care au condus la interesul scăzut al populației pentru imunizare. Șeful DSU a lansat o serie de acuzații și la adresa persoanelor care promovează fake news-uri pe rețelele de socializare. „Vorbesc toată ziua, vin cu fake news-uri”, a acuzat șeful DSU.

Hipertensiunea arterială, efect secundar al vaccinării. „Suntem foarte departe de a cunoaște cu adevărat”

Conform cadrului medical, România nu cunoaște încă adevăratele date privind numărul persoanelor care au prezentat efecte secundare în urma vaccinării anti-coronavirus.

"Suntem foarte departe de a cunoaște cu adevărat numărul de persoane care au avut efecte secundare și unele dintre ele foarte severe și nu ni se spune și asta este un lucru rău. Oamenii trebuie să știe!

Nimeni nu a publicat până acuma lista contraindicațiilor acestui vaccin. Am citit această listă în urmă cu două zile. Lista există, este chiar făcută de cei de la Pfizer şi acolo scrie foarte bine.

Printre altele mi s-a părut chiar de-a dreptul de necrezut. De exemplu una dintre contraindicații este hipertensiune arterială", a mai spus medicul Monica Pop la Antena 3.