Hiena, cu varianta sa masculină, „hienul”, aparţine familiei (are şi el o familie, normal!) Hyaenidae, din ordinul Carnivora. Varianta pătată(sic!), numită Crocuta crocuta, este cel mai feroce reprezentant al rasei. Are o înfăţişare ce poate fi uşor recunoscută: gât lung (spre a se iţi mai lesne!), craniul destul de mic şi turtit (conţinutul nu-i foloseşte la mare lucru!), maxilare foarte puternice (asta da, cu condiţia să aibă dantura completă!), membrele anterioare mai lungi şi mai puternice (atunci când apucă, nu mai lasă, neam!), iar greutatea corpului poate ajunge şi la 80 kg.

Oportunist şi prost vânător, se hrăneşte cu prêt-à-porter-uri, adică hoituri sau mortăciuni neputincioase (de preferinţă naive!), animale domesticite sau oase exhumate uşor din cimitire şi convinse de importanţa lor în lanţul catastrofic. Precum şi, uneori, cu vegetale (crude sau în salate!), dar şi cu excremente umane sau ale altor animale. Singurele părţi din pradă pe care nu le poate înghiţi sunt părul, coarnele şi copitele, pe care le regurgitează sub formă de bulgări de conştiinţă. „Lucrează” mai mult noaptea. Ca hoţii!

Cu toate că trăieşte din expediente, el are proiecte de hrană pe termen mediu şi lung (pe termen scurt nu-l interesează!), mai durabile chiar şi decât ale FAO. Iar, pentru că metabolismul lui este atât de mistuitor, nu se lasă până nu le atinge (fie chiar şi din zbor!).

Cealaltă mare necesitate înţeleasă este libertatea. Dorinţa de slobozenie îl împinge să facă orice e posibil, să recurgă la orice şiretlic, amendament sau amânare, numai să nu i se pună căpăstru, cum a văzut el în copilărie, uitându-se printre şipcile gardului, pe uliţă, la caii prinţilor sau la cămilele beduinilor din caravanele bogate. Căpăstrofobia lui se manifestă uneori foarte nervos, de aceea, mereu se află pe marginea unei crize de nervi, nervi pe care însă îi ascunde repede şi cu perfidie, în spatele câte unui rânjet împăciuitor.

Amănuntul biografic că s-a născut la ţară, în savanele pustii din sudul continentului, îl determină să aibă un comportament prudent, în alt mediu. Este tot timpul atent, ciuleşte urechile la orice zgomot (mai ales, metalic, precum zăngănitul!) şi e gata să se aburce în spinarea oricărui cadavru, ca să facă rost de hrană, spre a-şi domoli foamea.

În privinţa spiritului cetăţenesc, hienul a aflat de la părinţii lui că orice mediu este o junglă cu potenţial infracţional, tot la fel ca viaţa. Important este ca, mai întâi să se înhăiteze cu o haită, însă apoi, la momentul prielnic, după ce i-a sfâşiat pe la spate pe competitori, să reuşească să se impună, să fie primul şi cel mai puternic. Un fel de mascul alfa prin sindicat!

Şi-a dat însă repede seama că poziţia de lider este incomodă şi epuizantă. Practic, îi atacă întregul conţinut cerebral, şi-aşa precar. Îi solicită foarte mult atenţia distributivă, reflexele de apărare, precum şi instinctele carnivore Pe de o parte, vrea să fie un exemplu legendar pentru democraţia haitei, mărinimos, darnic, galanton şi concesiv. Pe de altă parte, tot din cauza aceluiaşi conţinut cerebral debil, în ciuda tuturor strădaniilor şi oricât ar dori în adâncul sufleţelului său prizărit, nu poate fi corect politic. Şi, drept urmare, jigneşte profund prada, discriminând-o sever, în timp ce se uită la ea lacom-chiorâş. Metabolismul îi dă aripi.

În ce priveşte starea civilă, hienul şi-a îngropat trecutul şi şi-a amenajat prezentul cu o hienă mai jună şi mai roditoare, ca să-i ducă mai departe proiectele pe termen mediu. Fiindcă e conştient că viitorul este chiar mai relativ decât, spre exemplu, prezenţa unei gazele la un dejun pe iarbă, înconjurată de câteva feline liniştite şi somnolente.

Toate bune… Însă singurul inconvenient al hienului nostru este că, încet-încet, dinţii au început să-i cadă. Dramatic. În plus, are halucinaţii auditive. I se pare că aude un zăngănit.

În curând, ori va cerşi la colţ de savană, ori va muri de foame.