Calin Hera: "Paradoxal, desi toate fortele politice sunt vraiste, fiecare are impresia ca a iesit in castig dupa momentul Motiunea de cenzura".
Primul meci politic important postreferendum, motiunea de cenzura a PD impotriva guvernului Tariceanu II, s-a incheiat cu un rezultat nul din toate punctele de vedere si cu o fraza memorabila a lui Crin Antonescu: "Exista ceva mai mult decat dezgustul: plictiseala".
Motiunea a primit 115 voturi, cu unul mai putin decat cele 116 semnaturi de care a avut nevoie ca sa fie depusa. In anii ‘90, socoteala era simpla: orice motiune era o ocazie pentru parlamentari de a aparea in direct, la televizor. Se barbiereau neted, imbracau camasi scrobite, turnau pe ei apa de colonie si populau, zambitor sau galagios, fotoliile din care aveau ocazia sa arate lumii ca exista, ca sunt acolo unde se fac si se desfac treburile tarii.
Pentru cei din opozitie, era o sansa rara sa-si poata transmite mesajul, sa le spuna oamenilor si altceva decat osanalele la adresa lui Ion Iliescu ce se revarsau pe ecranul postului public de televiziune. Acum nu mai tine figura. Am intrat intr-o noua faza, a zecilor de televiziuni la care numai cine nu vrea nu-si ofera momentul de glorie. Si am intrat in faza lui „Exista ceva mai mult decat dezgustul: plictiseala”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ca si cum lucrurile nu ar fi de mult stiute, fiecare a avut pretentia sa transeze o disputa care seamana tot mai mult cu un cerc vicios: presedintele Traian Basescu vrea sa-l alunge pe premierul Tariceanu, dar n-o poate face decat cu sprijinul voturilor PSD care insa ezita, ezita, ezita. Restul sunt detalii care ne-au adus in situatia bizara, dar preconizata de analistii „batrani” inca de la inceputul anului 2005: fostii aliati PNL si PD sunt acum pe baricade diferite si trag unii in altii din toate pozitiile.
Exista ceva mai mult decat dezgustul: plictiseala. Marile idei politice in Romania anului 2007 se reduc la doua obsesii: Tariceanu a devenit obsedat de Basescu, Basescu de Tariceanu. Restul e subsumat. Liderul PD, Emil Boc, o recunoaste, avand pretentia ca dezvaluie o foarte inteligenta stratagema: scopul motiunii „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!” nu e acela de a darama guvernul (cum ar fi fost de presupus), ci de a face limpede legatura dintre PSD si PNL.
Paradoxal, desi toate fortele politice sunt vraiste, fiecare are impresia ca a iesit in castig la capatul dupa-amiezei de ieri. Traian Basescu a preluat initiativa, a incercat sa transforme momentul suspendarii (deloc glorios) intr-un triumf. A fluturat batista alba in fata nostalgicilor Aliantei (propunerea unui guvern PNL-PD-PLD), a incercat sa-i ademeneasca pe cei din PSD pentru a-i avea la mana, a incercat sa-l mai impinga putin pe Tariceanu in groapa.
La randul lui, Tariceanu a mai castigat un ragaz si s-a mai apropiat de ambitia de a-si duce mandatul pana la capat, de a se strecura. Intre timp, economia duduie de capul ei. Cat despre Mircea Geoana, care se lauda cu voturile pe care partidul sau le are inca in parlament (dar care izbuteste abia 13% in ultimele sondaje), are impresia ca a jucat inteligent lasand voturile respective la cutie.
Dupa esecul penibil de la referendum, s-a amagit ca face jocurile. Se visa premier, se credea mare strateg. Acum a inceput sa joace cartea social-democratului suparat si grav si preocupat de cele patru mari probleme ale Romaniei: situatia medicamentelor, a pensionarilor, a starii din agricultura si a gradinitelor. Demagogia, ca fel de a fi. Dar exista ceva mai mult decat dezgustul: plictiseala.
Recomandările noastre
