Hayabusa 2 contra Ryugu. Japonezii vor să bombardeze un asteroid

Hayabusa 2 contra Ryugu. Japonezii vor să bombardeze un asteroid

Sonda japoneză Hayabusa 2 se pregăteşte să catapulteze un proiectil pe asteroidul Ryugu pentru a crea un crater.

Motivul îl constituie prelevarea unor eşantioane de materie din subsolul acestui corp ceresc îndepărtat, a anunţat ieri Agenţia de Explorare Aerospaţială din Japonia (JAXA) Sonda, care se află de mai multe luni poziţionată pe orbită, la 20 de kilometri distanţă de asteroid, a început joi să coboare către acest corp ceresc de mici dimensiuni situat la 300 de milioane de kilometri de Pământ, au precizat reprezentanţii agenţiei.

În momentul în care se va afla suficient de aproape de punctul de impact ales, sonda va lansa un dispozitiv încărcat cu explozibil şi apoi se va îndepărta la o distanţă de 100 de kilometri înainte de detonarea proiectilului care conţine cupru. Craterul artificial creat ar putea avea un diametru de până la zece metri, în cazul în care suprafaţa este nisipoasă, sau ar putea fi mai mic, de numai trei metri, dacă aceasta este stâncoasă, potrivit oamenilor de ştiinţă de la JAXA.

 

Ne puteți urmări și pe Google News