De ce uraganul HARVEY ar fi începutul INVAZIEI extratereştrilor

De ce uraganul HARVEY ar fi începutul INVAZIEI extratereştrilor

Ufologii anunţă că au văzut o farfurie zburătoare în preajma uraganului Harvey în urma căruia 47 de persoane şi-au pierdut viaţa în SUA.

Harvey ar fi fost provocat de forţe străine, susţin ufologii. În opinia lor, acesta este un semn că „a început invazia extratereştrilor”.

Potrivit unor surse citate de rosbalt.ru, pe imaginile din satelit ale NASA, care arată trecerea uraganului peste Texas, poate fi observat un obiect care seamănă cu o farfurie zburătoare. Câţiva cercetători au declarat, deja, că acesta ar putea fi un semn al invaziei extraterestre asupra Pământului. Între timp, autorităţile locale anunţă că pentru înlăturarea consecinţelor uraganului Harvey vor fi necesare câteva zeci, dacă nu chiar o sută de miliarde de dolari.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut Congresului să aloce 7,85 miliarde de dolari pentru reconstrucţia în urma uraganului Harvey.

Directorul pentru buget al Casei Albe, Mick Mulvaney, a arătat într-o scrisoare către preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, că dacă Congresul nu aprobă creşterea plafonului de îndatorare, ar putea fi imposibil de solicitat noi fonduri pentru ajutorul în urma catastrofei.

Uraganul Harvey - printre cele mai grave care au lovit SUA, din punctul de vedere al daunelor - a obligat un milion de american să îşi părăsească locuinţele. Houston, cel mai mare oraş din statul Texas şi al cincilea din SUA, a fost paralizat de inundaţii. În Beaumont, 120.000 de locuitori au rămas fără apă potabilă.