Hărmălaie Sanitas sub ochii lui Vlad Voiculescu

Hărmălaie Sanitas sub ochii lui Vlad Voiculescu

Astăzi de dimineață, pe un frig pătrunzător, un pâlc de vreo 100 de persoane au reluat acțiunea „marțea Sanitas”, strigând din toți rărunchii în fața Ministerului Sănătății. Ministrul Voiculescu i-a invitat la o discuție, în avanpremiera întâlnirii de lun,i privind contractul colectiv de muncă.

„Domnule ministru veniți să discutăm că am înghețat de tot, știți să faceți economii și ați returnat banii la buget, dar la noi nu vă gândiți că vrem să negociem contractul colectiv de muncă”, urla într-o portavoce Iulian Pope, vicepreședinte Santitas. Reprezentanți din mai multe colțuri ale țării, printre care Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Ialomița și Mehedinți, dotați cu banere, fluiere și vuvuzele se agitau de mama focului în spatele unor gărdulețe de protecție. „Suntem aici să ne îndeplinim obiectivul, să avem un contract colectiv de muncă. Avem un răspuns de la minister, suntem chemați luni, la niște discuții. Bănuim că are legătură cu contractul colectiv de muncă, care expiră la 31 decembrie. Nu putem negocia propiu-zis, din cauza articolului 138, conform căruia ar trebui să avem un buget aprobat. Deși revendicările noastre nu au legătură cu el. Nu cerem sporuri, salarii, este vorba despre concediul de odihnă, echipamentul de protecție”, ne-a explicat Iulian Bărăscu, președintele Sanitas. „Știm că ministrul nu este aici, dar am înțeles că este la Hilton, poate ne aude de acolo!”, ne transmite o sidicalistă.

Voiculescu apare pe jos, dinspre hotel și este întâmpinat cu „vă mulțumim domnule ministru că strigătele noastre nu au fost în van. Ne spuneți câteva cuvinte?” Voiculescu, în schimb, i-a invitat pe câțiva reprezentanți Santitas la o discuție, la cabinet. Unde s-a vorbit în avanpremiera întâlnirii de luni. Avem promisiuni, s-a făcut un pas înainte”, a precizat Bărăscu la ieșirea din minister. (Cristina Vladu)

Greva generală rămâne la orizont!

Iulian Bărăscu a declarat astăzi că dacă lucrurile nu avansează în negocierile cu Ministerul Sănătății, rămâne alternativa unei greve generale. „Să sperăm că bugetul va fi aprobat cât mai rapid, că o să putem negocia efectiv și să modificăm punctele cu probleme din contractul colectiv de muncă, evitând, astfel, acestă soluție extremă!”