Haos la metrou în stația Eroii Revoluției. Un vagon s-a umplut de fum, călătorii au ieșit în panică

Haos la metrou în stația Eroii Revoluției. Un vagon s-a umplut de fum, călătorii au ieșit în panicăConductor Metrorex. Sursă foto: Facebook

Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Tudor Arghezi–Pipera a fost perturbată în această dimineață, după un incident produs în stația Eroii Revoluției. Într-unul dintre vagoane a fost observat fum, iar, din motive de siguranță, pasagerii au coborât din tren. Evenimentul s-a produs în jurul orei 8:32, potrivit Metrorex, iar circulația a fost afectată temporar.

Incident la metrou în stația Eroii Revoluției

Potrivit informațiilor din teren, fumul apărut într-un vagon a determinat pasagerii să iasă din tren. Pe peron s-a creat aglomerație, în condițiile în care călătorii au coborât rapid din garnitură.

Incidentul s-a produs pe Magistrala 2, una dintre cele mai circulate linii de metrou din București.

Metrou

Metrou. Sursă foto: Captură video

Circulația la metrou a fost reluată

Metrorex a anunțat că incidentul a avut loc la ora 8:32 și că trenul ar fi prezentat defecțiuni tehnice. Din motive de siguranță, garnitura a fost retrasă pentru verificări și remedierea problemelor în depoul Berceni.

Pentru reluarea fluxului de călători, Metrorex a introdus un tren suplimentar pe magistrală. Ulterior, circulația trenurilor de metrou a revenit la programul normal, potrivit operatorului. . Nu au fost raportate victime sau persoane rănite în urma acestui eveniment.

Defecțiunile tehnice se înmulțesc la Metrorex

Circulația trenurilor de metrou a fost afectată și în luna martie în stația Piața Unirii 2, în urma unei defecțiuni tehnice apărute la ușa unui tren. Incidentul a generat întârzieri în lanț și a afectat fluxul normal al trenurilor pe magistrală, amplificând disconfortul resimțit de călători.

După apariția problemei, pasagerii aflați în tren au fost nevoiți să coboare, ceea ce a dus la o aglomerare rapidă a peronului. În scurt timp, efectele defecțiunii s-au propagat pe întreaga magistrală, circulația desfășurându-se cu dificultate și întârzieri semnificative.

Impactul s-a resimțit și în alte stații importante din rețea. La Piața Victoriei, numărul ridicat de pasageri a provocat blocaje, iar mulți dintre aceștia au rămas pe pasarela de deasupra stației, fără a putea coborî pe peron din cauza aglomerației excesive.