Halucinant de România! "Eu nu trimit Ambulanța pentru așa ceva", iar femeia a murit!

Halucinant de România! "Eu nu trimit Ambulanța pentru așa ceva", iar femeia a murit!

Povestea tragică a unei femei care a murit după ce operatoarea a spus că nu trimite Ambulanța.

O femeie în vârstă de 64 de ani a murit după ce a avut mari probleme de sănătate și s-a lovit de nepăsarea celor care ar fi trebuit să-i ofere primul ajutor, după cum acuză membrii familiei.

Bătrâna, din Arad, persoană cu handicap, surdo-mută, a acuzat dureri în piept. Soțul ei, de asemenea persoană cu handicap, și-a alertat fiica și i-a cerut să vină acasă. Femeia a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru mama sa.

„Am sunat la 112, m-au transferat la salvare și am zis că mama nu se simte bine. I-am spus că are dureri în piept. Apoi m-a întrebat de când e în starea asta. Ea de sâmbătă spre duminică s-a simțit rău. Nu avea antecedente de probleme cardiace”, a povestit femeia, conform aradon.ro.

Fata victimei spune că nu i-a fost trimis acasă un echipaj medical. „De la 112 mi-a spus ce să-i dau, mi-a dat tratament, l-am și notat. I-am repetat medicului de la 112 că are dureri foarte mari. Am întrebat-o dacă poate fi de la inimă, dacă-i ceva grav. Am întrebat dacă nu poate cineva să vină să o vadă. A spus că nu, că pentru așa ceva ei nu vin. Doamna doctor de la 112 nici nu a pus sub semnul întrebării că a făcut un infarct.”

A venit ambulanța, au stat în parcare

Femeia a mai povestit revoltată: „Au sunat la 112 și au spus că e urgență. A venit ambulanța, apoi am tot stat în parcare vreo 20 de minute. Mama era în ambulanță. I-au făcut EKG până la urmă a ieșit doctorița din ambulanță să ne spună că aparatele arată că a făcut infarct, dar a spus că pentru a fi siguri trebuie să meargă la spital să-i facă ceva analiză de sânge.”

Ajunsă la spitalul din Arad, femeia a fost mutată după câteva zile la Timișoara. „La Timișoara au operat-o, i-au făcut procedura, doar că ea a ajuns în stare critică. Mama era foarte obosită, am pierdut aiurea 3-4 ore, din cauza asta a murit. Dacă venea ambulanța când am sunat noi prima oară și dacă aveam doctor în Arad, câștigam 3-4 ore. Nu vreau să fac rău nimănui, dar așa ceva nu vreau să se mai întâmple. Poate fi mama oricui data viitoare. Suni la Ambulanță și nu vin dacă ți-e rău.”

Directorul Serviciului de Ambulanță Județean Arad a precizat legat de acest caz: „Ne-am autosesizat și am demarat o anchetă internă. Este în curs de anchetare. A doua zi ne-am autosesizat. Am luat la cunoștință de cele întâmplate, vom asculta înregistrările de la 112, vom clarifica situația”.

„Conform protocolului în vigoare, pacienții trebuie trimiși la cel mai apropiat centru, în cazul nostru la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara”, a afirmat și doctorul Adina Pop Moldovan, șef Secție Clinică Cardiologie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News