Regizorul Andrei Şerban, critici pentru ministrul Culturii în scandalul cu „Proorocul Ilie”

Regizorul Andrei Şerban, critici pentru ministrul Culturii în scandalul cu „Proorocul Ilie”Andrei Șerban. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Regizorul Andrei Şerban îi cere ministrului Culturii, Natalia Intotero, în scandalul iscat de spectacolul „Proorocul Ilie” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, să apere libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor.

Andrei Șerban, despre scandalul de la TNB

„Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa 'Proorocul Ilie' au provocat tulburări extreme şi extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc.

Nu pot comenta spectacolul de la Naţional, pentru că e total incorect să-ţi dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulţi comentatori revoltaţi exact asta fac.

proorocul-ilie

Proorocul Ilie. Sursa foto:facebook/cristian nitulescu

Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, şi apoi pentru că în 2010 aceeaşi piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe şi atunci spectacolul a decurs normal şi paşnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?!

Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea şi dezinformarea au invadat până şi spaţiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!”, a spus regizorul.

Fiecare e liber să aleagă

Regizorul a declarat că fiecare este liber să aleagă și că teatrul s-a născut în Grecia antică, în același timp cu democrația. El consideră libertatea trebuie apărată și că interzicerea anumitor spectacolelor nu e o soluție.

„Dacă nu apărăm cu toţii libertatea câştigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărţilor, ca pe timpul naziştilor?! La interzicerea filmelor şi a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură.

Şi poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către 'spectatori revoltaţi', care cer oprirea unui spectacol - un parfum de foarte tristă amintire a 'mâniei proletare' invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în acelaşi timp cu democraţia”, a spus Andrei Șerban.

Natalia Intotero,

Natalia Intotero. Sursa foto EVZ

Andrei Șerban, despre îndepărtarea lui George Călin

Acesta a declarat că directorul interimar George Călin la Teatrul Naţional nu trebuie îndepărtat de la conducerea TNB. Regizorul a subliniat că teatrul românesc nu trebuie să se întoarcă la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist

„George Călin trebuie lăsat să-şi continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist”, a precizat regizorul.

Mesajul lui Andrei Şerban vine după reacţia UNITER care consideră că „toată avalanşa de remarci răuvoitoare despre acest spectacol riscă să se transforme într-un atac la cultură pe cât de nefondat, pe atât, de injust şi de periculos”, şi după ce regizorul spectacolului Botond Nagy a fost ameninţat cu moartea.

Ne puteți urmări și pe Google News