Halep a riscat o accidentare gravă, pentru bonusul WTA

Halep a riscat o accidentare gravă, pentru bonusul WTA

Simona a fost eliminată, ieri, în turul al 2-lea al turneului de la Beijing, acolo unde a intrat în joc, deși era nerefăcută fizic

Simona Halep (locul 5 WTA) a ieșit din competiția de la Beijing, după ce a pierdut întâlnirea cu rusoaica Ekaterina Alexandrova (39 WTA), în două seturi, scor 2-6, 3-6.

Românca nu s-a simțiit deloc confortabil și a anunțat la finalul întâlnirii că va lua o pauză. Ea va efectua un RMN, în țară, pentru a vedea cât de gravă este accidentare suferită la spate.

„Trebuie să merg acasă și să fac un RMN”

Ne puteți urmări și pe Google News

„A fost o zi grea. Nu m-am recuperat bine după meciul din primul tur, așa că a fost dificil. Alexandrova a jucat la rândul ei foarte bine și m-a împins la limită. Accidentarea de la Wuhan s-a agravat. Trebuie să merg acasă și să fac un RMN. Am nevoie de o pauză și să urmez un tratament”, a spus Simona.

La jocul cu Ekaterina Alexandrova, Halep a cerut de două ori intervenția medicului. Pe lângă durerile de la spate a apărut și o problemă la coapsa stângă. Săptămâna trecută, la Wuhan, în optimile de finală, sportiva a abandonat în primul set al meciului cu Elena Rybakina (Kazahstan), în momentul în care era condusă cu scorul de 4-5. Decizia a venit din cauza durerilor de spate.

Bonus de minimum 500.000 de dolari

Este pentru al doilea an consecutiv în care Simona forțează participarea la cele două turnee din China, deși nu este refăcută fizic. Halep și-a dorit să ia startul la Wuhan și Beijing pentru a primi, la finalul anului, un bonus din partea WTA.

Sportiva din Constanța a participat în acest an la toate turneele Premier Mandatory (4) și Premier (5) și va fi răsplătită la finalul sezonului în funcție de suma pe care o va ocupa în clasament. Dacă nu ar fi jucat în China, Simona pierdea banii, care se învârt în jurul a minimum 500.000 de dolari.