Anda Gabriela Doliș, elevă pasionată de cărți, desen și rock japonez, a debutat editorial la Curtea veche cu romanul „Perspective”. Surpriza plăcută, altoită pe tulpina strâmbă a știrilor despre alfabetismul funcțional devastator din rândul tinerei generații, ne-a îndemnat să stăm de vorbă cu Anda

În dreapta mea, la o masă protocolară, freamătă o copiliță roșcată, cu ochi ageri, ce scrutează deja porțile deschise ale adolescenței. Își trage seva din vechea Moldovă și nu ascunde acest detaliu biografic. Din contră, îndrăzneață sau cel puțin purtând masca fetei curajoase și nonconformiste, Anda dă viață graiului moale al lui Sadoveanu în cuvinte rotunde, pe care le rostogolește, zâmbind, către mine: „Cum s-a născut pasiunea pentru scris? De când eram copil, de la câțiva anișori, îmi plăcea să citesc, dar și să combin ideile pe o foaie dictando mică. Ieșea un fel de compunere... Prima mea carte - Perspective - s-a născut dintr- o inspirație brus că. Poc, cum ai pocni din degete! Am scris prima frază, apoi am realizat că poate ieși ceva frumos. M-am inspirat din emoțiile pe care le-am trăit”.

O poveste de iubire tradusă în ficțiune

Trage aer în piept, pentru a-și potoli galopul inimii, apoi cochetează, dusă pe gânduri, cu un mugur de idee încolțit într-o lume doar de ea știută: „Dacă-mi dezveleam toate intimitățile în carte, n-ar mai fi fost roman, ci biografie. Așadar, Perspective este o ficțiune, o poveste de iubire născută din sentimente care mi-au fost cunoscute la un moment dat”.

Mă înclin, ridicând involuntar din sprâncene, în fața semnelor discrete de maturitate și, aproape instantaneu, Anda începe să turuie din nou, atacând frontal un subiect delicat: „Sistemul de învățământ de la noi este foarte prost structurat, nu promovează cultura. E un fel de competiție despre cum poți reține informații inutile, pe care copilul le va uita la un moment dat. Materia este mult prea multă, condensată într-un timp scurt. Avem multe teme de făcut. Eu stau șase ore la școală, apoi merg acasă, mănânc, după care mai stau patru ore să-mi fac toate temele. E gata ziua!”.

Depresie din cauza școlii

Continuă, revoltată: „Cred că trebuie să știi cât un pic din fiecare materie, dar să fie esența, nu materie multă și proastă, cum e acum. Ar trebui să se promoveze dorința copilului, pentru că, atunci când îi place ceva, învată cu plăcere, deci mai ușor. Dar să-i bagi pe gât niște informații care nu-l interesează, mi se pare un chin. Elevul poate intra în depresie, așa cum am pățit eu. Am trecut printr-o perioadă foarte urâtă din cauza școlii. Aproape de finalul anului, n-am mai putut. Plângeam în fiecare seară, nu mai puteam rezista stresului, presiunii. Era un volum de teme imens. Așa apare repulsia față de școală”.

Citește Murakami și ascultă Alternosfera

Autorii preferați ai Andei? „Haruki Murakami și Margaret Mazzantini îmi plac foarte mult. Literatură română nu prea citesc, dar o voi face, pentru că este important să cunosc și operele autorilor din țara mea”, spune Anda. Ce muzică ascultă? Răspunde clipind din ochi: „Ascult pop sud-coreean și rock, rock japonez. E cam hardcore, dar și ritmat. Îmi place mult Alternosfera, mă inspiră la scris. Au niște versuri superbe”. Domnișoara Doliș mai are o pasiune: „Desenez, de obicei, după un model. Caut pe internet o fotografie, iau hârtia și încerc să-l reproduc. Mă relaxează”.

Cum stă cu dragostea

Aflată la vârsta când sângele clocotește și toate trăirile par bătute-n cuie, Anda Doliș filosofează pe tema iubirii, împlinite sau nu: „Miam pierdut cândva capul după cineva... Iubirea adevărată nu cred că vine de două ori în viață. Vine doar o dată și nu știi când, nu ești nici pregătit. Oricum, după o asemenea dragoste unică înveți foarte multe lucruri”. Se pare că, în cazul Andei, înveți inclusiv să scrii romane.

„Portretul lui Dorian Gray” în loc de „Sobieski și românii”

Nici lecturile obligatorii n-au scăpat de ochiul vigilent al domnișoarei Anda: „Lecturile obligatorii sunt, poate, o piedică în calea interesului copilului pentru cărți. Cum adică lecturi obligatorii? E o metodă învechită. Să facă o listă cu titluri contemporane și clasice, dar clasice universale. Citești și literatură românească, normal, dar titlurile trebuie alese mai cu grijă. Acum, în 2017, mi se pare nasol pentru un copil să citească lecturi cu un limbaj învechit, plin de arhaisme, de expresii îmbârligate… Și acțiunea, la fel, nu mai prinde”.

Ce ar prefera în loc de „Baltagul” sau în loc de „Sobieski și românii”? „Aș propune, de pildă, „Portretul lui Dorian Gray” - ai ce învăța. Sau Minunea lui Palacio - o carte ușurică, dar cu mesaj: să nu judeci după aparențe!”.

„Ideea de lectură ține și de perceperea identității naționale, altfel riști să-ți pierzi apartenența, valorile culturale proprii spațiului unde te-ai născut și trăiești”, încerc să parez. „Da, dar trebuie selectate lecturi care plac, altfel copilul nu va citi. Și n-ai făcut nimic”.

„România, ca țară, este prost structurată”

Anda Doliș știe și de ce România este pe ultimul loc din Europa la achiziția de carte: „Oamenii mari nu citesc pentru că nu au timp. Este o boală. Țara, în general, este prost structurată. Nu doar sistemul de învățământ, care este groaznic, ci toată România este prost structurată. Oamenii se stresează foarte mult, aleargă pentru nimic, zi de zi, nu mai au timp să se bucure de o carte bună, de un ceai bun… Sau, pur și simplu, nu conștientizează că au timp. Ei sunt ceea ce a vrut societatea să fie: niște roboți! Muncesc, muncesc, mănâncă, se culcă… Îmi iubesc țara, îmi place, nu resping ideea de a trăi în România, doar că, dacă nu se schimbă lucrurile în bine, am zburat afară”.

Sfaturi pentru părinți

Anda Doliș nu se sfiește să-i „urecheze” pe părinții neascultători: „Părinți, nu vă bateți joc de sentimentele copiilor voștri! Dacă un copil spune că e frustrat, trebuie ajutat să depășească această frustrare. El nu minte, ci caută sprijin. Știe ce vrea, doar că trebuie luat și în serios. Părintele trebuie să fie blând, să asculte, nu să-i spună copilului că are toane, mofturi…”. Anda merge mai departe: „Când decizi să faci un copil trebuie să înțelegi și că acel copil va crește, va deveni independent și va face propriile alegeri. Nu poți obliga un copil să urmeze ce facultate vrei tu, ca părinte. Va fi frustrat pe viață. Un om deschis la minte dă libertate copilului, îl lasă să simtă lucruri, să experimenteze. E adevărat, la început se va ghida, atunci când va lua decizii, după sentimente. De multe ori va greși, dar doar așa va învăța. Până la urmă, acesta este și scopul, nu? Să învățăm cât mai mult. Pentru asta, copilul are nevoie de libertate. Mi-ar plăcea ca părinții să înțeleagă lucrul acesta”.