Hagi n-a avut „bătrâni”, dar și-a cumpărat

Hagi n-a avut „bătrâni”, dar și-a cumpărat

„Regele” a adus, în această vară, la Viitorul, trei jucători trecuți de 30 de ani, pentru a câștiga experiență. Cu Herea, Constantin și Eric vor ataca dobrogenii Liga

Gică Hagi este conștient că va avea în față o probvocare teribilă, la începutul noului sezon al cupelor europene. FC Viitorul, echipa patronată și antrenată de „Rege”, va lua startul în turul al 3-lea preliminar al Ligii Campionilor, și calificarea în grupele prestigioasei competiții pare a fi imposibilă.

Trio experimentat în fotbalul intern

În aceste condiții, Hagi s-a gândit, în această vară, să se abată puțin de la strategia de bază pe care a clădit proiectul academiei de fotbal.

Astfel, echipa din Ovidiu a transferat trei jucători trecuți de 30 de ani, dar care aduc un plus la capitolul experiență: Ovidiu Herea (32 de ani), Marius Constantin (32 de ani) și Eric de Oliveira (31 de ani).

Herea a mai jucat în campionatul intern pentru FC Național, Rapid, Pandurii și Concordia Chiajna, iar în străinătate a îmbrăcat tricourile elvețienilor de la FC Sion și grecilor de la Skoda Xanthi. Constantin a debutat la FC Brașov, a făcut carieră la Rapid, apoi a trecut pe la FC Vaslui, ASA Târgu Mureș și chinezii de la Jiangsu.

Cernat, Nicoliță și Dică au trecut pe la dobrogeni

Brazilianul Eric s-a remarcat în România la Gaz Metan și Pandurii, iar în străinătate a trecut pe la Karpaty Lvov (Ucraina), Al-Ahli sau Najran (ambele din Arabia Saudită).

În sezoanele trecute, Hagi s-a mai bazat pe jucători experimentați, aflați pe final de carieră: Florin Cernat, Bănel Nicoliță sau Nicolae Dică.