Noua ATRACȚIE din Liga 1. Apariția de la malul mării care i-a ALBIT părul lui Gheorghe Hagi
- Cristi Buș
- 3 august 2017, 17:34
Partenerele de viață ale fotbaliștilor din Liga 1 au reprezentat partea mondenă din lumea sportului.
Frumoase și cu forme atractive, tinerele au aprins, de-a lungul timpului, imaginația bărbaților. Cel mai tumultos caz rămîne, pînă în prezent, cel al Danielei Crudu și Mihai Costea, frumoasa asistentă TV intrînd, la un moment dat, sub valul de reproșuri și dezvăluiri ale lui Gigi Becali, patronul FCSB fiind nemulțumit de faptul că jucătorului i s-au înmuiat picioarele după Crudu.
La cîțiva ani distanță, cazul pare să se repete. Numai că s-a mutat la malul mării, unde Gheorghe Hagi a decis să îl țină rezervă mai multe meciuri pe Florinel Coman, noua perlă a Viitorului, din cauza vieții extrasportive. Ieșiri din decor la care a contribuit, din cîte se pare, iubita fotbalistului, Ioana.
Posesoare a unei frumuseți covîrșitoare, Ioana este arătată cu degetul de oficialii echipei pentru forma slabă prin care trece Florinel Coman.