Start în turneul de tenis al lui Năstase şi Ţiriac. Sunt în joc 500.000 de euro

Start în turneul de tenis al lui Năstase şi Ţiriac. Sunt în joc 500.000 de euro

Prezent la tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal al turneului bucureştean "Năstase Ţiriac Trophy", ca ambasador BRD, "Regele" şi-a dat cu părerea despre ierarhiile din tenis.

Un careu de aşi s-a reunit sâmbătă, la tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal de la "BRD Năstase Ţiriac Trophy", competiţie de tenis dotată cu premii totale de 422.950 de euro. Au fost prezenţi toţi cei trei "crai" ai sportului românesc: Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi, veniţi în calitate de ambasadori ai sponsorului BRD, plus magnatul Ion Ţiriac.

"Îmi place tenisul, nu mai mult ca fotbalul, dar mi-a plăcut întotdeauna să mă uit. Cu toate că Nadal e stângaci şi este din Spania, pentru mine, în ultimii ani, după Sampras a fost Federer. Pentru tehnica pe care o are. La fete, Clijsters îmi place fiindcă a revenit după mult timp", a zis Hagi, elogiat de Ilie Năstase: "Joacă foarte bine tenis. Cu el, la dublu, l-am bătut pe domnul Enoiu şi pe încă un prieten cu 6-0. Şi i-am luat domnului Enoiu 500 de euro. Gică joacă foarte bine cu mâna dreaptă".

Şoc: Tecău contra Mergea!

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform tragerii la sorţi, Adrian Ungur va da peste cehul Rukas Rosol, Marius Copil se va bate cu Victor Crivoi, iar Victor Hănescu are de răpus rezistenţa lui Albert Ramos (Spania).

La dublu, favoriţii Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt vor înfrunta perechea Florin Mergea - Victor Mugurel Anagnastopol. Tecău şi Mergea (revenit în tenis după ce o vreme s-a retras) sunt prieteni, iar în trecut au făcut echipă la dublu în Cupa Davis, obţinând o victorie uriaşă în Ecuador, acum opt ani, contra redutabililor fraţi Lapentti.