Habar nu aveau de pandemie. Reacția unor îndrăgostiți întorși din vacanță

Habar nu aveau de pandemie. Reacția unor îndrăgostiți întorși din vacanță

Doi tineri îndrăgostiţi au plecat în vacanţă, în urmă cu o lună, pentru a explora Marele Canion, neștiind că, în urma lor, lumea a fost cotropită de pandemia de coronavirus.

Cei doi tineri americani au trăit 25 de zile rupți de restul lumii, neavând de unde să știe că toți se dau de ceasul morții, ceea ce făcut ca întoarcerea la civilizație să fie o trezire cam brutală, potrivit stirileprotv.ro.

Când îndrăgostiții au plecat în vacanță, coronavirusul era considerat doar o năpastă în China și cam atât.

„Cea mai mare grijă a mea a fost să nu mă îmbolnăvesc înainte de excursie” a declarat Kate Condino

Ne puteți urmări și pe Google News

Iar prietenul ei, Mason Thomas, a explicat: „Atunci am primit un mesaj de la mama, care îmi spunea s-o sun imediat, pentru că lumea a luat-o razna și să nu ating pe nimeni.”

Abia atunci s-au pus rapid la curent cu ce se întâmplă pe planetă și au aflat că în Italia situaţia e foarte gravă, iar în lume e penurie de hârtie igienică.

„Am trecut într-o clipă de la fericire la confuzie și teamă. Am amuțit. De-abia așteptam să ajung acasă și să-mi îmbrațisez toți prietenii”, a spus Kate Condino

Și actorul Jared Leto a trăit o revelație similară zilele trecute.

“Cu 12 zile în urmă,  am început o sesiune de meditație în tăcere, undeva în deșert. Când am revenit, m-am trezit într-o cu totul altă lume. De necrezut!”, a povestit Jared Leto pe o rețea de socializare.