Guvernul vine cu noi măsuri pentru a sprijini economia românească. Ordonanța care oferă ajutor de 7,2 miliarde de lei

Guvernul vine cu noi măsuri pentru a sprijini economia românească. Ordonanța care oferă ajutor de 7,2 miliarde de lei

Criza prețului la carburant a provocat panică în România. De frica scumpirilor, românii au luat cu asalt stațiile peco, chiar dacă autoritățile au declarat că totul este sub control moment, inclusiv în ceea ce privește stocul.

După ce unele benzinării au crescut semnificativ prețul la carburanți, acesta ajungând chiar și la 11 lei/litru, au fost trimise controale și s-au aplicat amenzi pentru nerespectarea legii. Totuși, prețul la carburant este unul destul de mare, în ciuda faptul că barilul de petrol a scăzut.

Adrian Câciu, ministru Finanțelor, a susținut o conferință de presă la Palatul Victoria unde a vorbit despre măsurile pe care Guvernul le va lua pentru a reduce acciza la carburanți. Potrivit acestuia, a fost adoptată o Ordonanță pentru finanțarea economiei românești. Aceasta prevede un ajutor în valoare de 7,5 miliarde de lei acordat întreprinderilor mici și mijlocii din construcții, agricultură, zona de producție și zona de intermediere.

„Au fost aprobate programele IMM Prod, care reprezintă o trecere de la economia de consum la cea de producţie, programul Rural Invest. Finanţarea pentru aceste două programe, împreună, este de 4 miliarde”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialul a precizat că „încă un set de măsuri, ajutor de minimis pentru statele membre, să vină direcționat pentru companiile afectate de conflictul de la graniță astfel încât statele să poată susțină financiar aceste costuri”.

„Mixul de măsuri va privi zona de energie, zona de combustibili. Vom veni cu el cât de curând. Va fi un mix de măsuri care va ajuta românii”, a mai spus ministrul.

Florin Cîțu luptă pentru creșterea salariilor

Guvernul caută soluții  pentru economia României, în timp ce Florin Cîțu vrea să ajute cetățenii. Președintele Senatului vorbește despre o modalitate de a crește salariile. Singura variantă posibilă în acest moment ar fi reducerea contribuțiilor cu 5%, susține Florin Cîțu.

„Eu am propus o creştere a salariilor tuturor românilor – reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale. Asta înseamnă venituri nete mai mari pentru toţi românii. Va fi complicat pentru PNL să susţină orice altă măsură care va creşte veniturile doar unei categorii de români, dintr-un sector bugetar anume sau ale altei categorii. Pe noi ne interesează bunăstarea tuturor românilor şi astăzi există o singură măsură care poate să crească salariile tuturor românilor. Asta este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale”, a spus Cîţu în cadrul unei conferinţe de presă.