Guvernul umblă la pușculiță pentru o achiziție strategică ! În cât timp va fi disponibil tratamentul lui Trump

Guvernul umblă la pușculiță pentru o achiziție strategică ! În cât timp va fi disponibil tratamentul lui Trump

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului pentru achiziția de Remdesivir. Pe frontul medical, un tratament inovator dă rezultate promițătoare în vestul țării, unde va demara în curând un studiu clinic care are la bază tratamentul care l-a vindecat pe Donald Trump.

Suma care urmează a fi alocată din rezerva la dispoziţia Guvernului  include fonduri destinate vaccinării copiilor eligibili, conform Calendarului naţional, vaccinării antigripale pentru persoanele la risc, testării persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 prin metoda RT-PCR, acordarea tratamentului antiretroviral pentru bolnavii de HIV/SIDA, dar şi achiziţionării medicamentului Veklury (Remdesivir) necesar pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

„Prin prezentul proiect de act normativ se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, la cap. 66.01 'Sănătate' titlul 20 'Bunuri şi servicii' cu suma de 108.600 mii lei, destinată Rezervei Ministerului Sănătăţii, în vederea asigurării achiziţionării medicamentului Veklury (Remdesivir) necesar pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID", se arată în nota de fundamentare.

Medicament inovator, la Timișoara

Ne puteți urmări și pe Google News

În fața asaltului pandemiei, medicii români caută tratamente alternative pentru infecția cu SARS-CoV-2. Pentru că tot Banatu-i fruncea, cum place să spună bănățenilor, în Timișoara - pe lângă Remdesivir, care a dat rezultate bune - pacienții cu coronavirus au început să primească un medicament folosit până acum pentru inflamații cronice, cum este artrita reumatoidă, potrivit Pro TV.

Important este și faptul că pacienții primesc acest medicament în salon, fără să fie duși în ATI, un detaliu semnificativ în această criză a locurilor de la terapie intensivă.

Tratamentul, considerat inovator de către medici, constă în administrarea de anticorpi monoclonali anti-receptori Interleukina6, adică o “imitație” a anticorpilor produși în mod natural de organism atunci când luptă cu o infecție.

Anumite studii spun că medicamentul scutește pacientul infectat cu SARC-CoV-2 infectat și pneumonie de ventilație mecanică, evitându-se agravarea problemelor respiratorii. Tratamentul se administrează intravenos, în 4 doze, la interval de 8 ore.

Aproape 100 de pacienți internați la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara au beneficiat de acest tratament până acum, explică Virgil Musta, medic primar al instituției. Eficiența tratamentului depinde și de cât de repede este administrat. Medicii spun că au constatat o îmbunatățire a stării de sănătate la cei care au făcut forme medii sau severe ale bolii.

Tratamentul lui Trump, disponibil și la noi

Deși se bazează pe anticorpi, tratamentul folosit acum în Timișoara este diferit de cel primit de președintele Donald Trump. Deocamdată, acela se administrează doar în București, la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”.

Sunt însă vești bune și pentru pacienții din vestul țării. Aceștia vor putea intra cât de curând într-un studiu clinic pentru tratamentul președintelui SUA, potrivit medicului Virgil Musta: “Președintele Trump a beneficiat de anticorpi neutralizanți care se fixează de situsul virusului, care intră în celule și astfel blochează virusul, practic blochează virusul. Ceva similar vom primi și noi săptămâna viitoare, posibil să fie chiar aceeași moleculă într-un studiu clinic și pe care să sperăm că și pacienții noștri îl vor accepta, pentru că avem nevoie de consimțământul lor”, explică medicul.