Guvernul SUA deține informații care sugerează că Rusia se află în spatele incidentului de la barajul Nova Kahovka

Guvernul SUA deține informații care sugerează că Rusia se află în spatele incidentului de la barajul Nova KahovkaCasa Albă. Sursa foto: Dreamstime.com

Guvernul Statelor Unite are informații care înclină să învinovățească Rusia pentru distrugerea unui baraj uriaș în Ucraina, a relatat marți NBC News, citând doi oficiali americani și un oficial occidental

Administrația președintelui Joe Biden se pregătea să declasifice o parte din aceste informații încă de marți după-amiază, a precizat NBC News. Un torent de apă a rupt marți barajul masiv de pe râul Nipru care separă forțele ruse și ucrainene în sudul Ucrainei, inundând o porțiune din zona de război și forțând localnicii să fugă. Ucraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul Nova Kahovka, în timp ce Kremlinul a declarat că Ucraina a fost cea care a sabotat barajul.

Peste o mie de persoane au fost evacuate din orașul Herson din sudul Ucrainei și din alte părți ale regiunii mai largi controlate de ucraineni, în urma ruperii barajului Nova Kahovka, a declarat marți un oficial local pe aplicația de mesagerie Telegram. Oleksandr Prokudin, guvernatorul ucrainean al regiunii Herson, a declarat că zeci de case au fost inundate și 1.364 de persoane au fost evacuate din zonele inundate, inclusiv 1.221 de persoane din districtul Ostriv din capitala regională, începând de marți seara, ora locală.  "Apa continuă să vină și să inunde așezările din regiunea Herson. Până în acest moment, se știe că 71 de case sunt inundate. Numai în satul Tiahinka, 2 poduri și 33 de case sunt inundate. În Burhunka, 3 case sunt sub ape.

Dezastru după distrugerea barajului

În Odradokamianka un pod este inundat, ceea ce îngreunează accesul în așezare. În satul Kozațke, 30 de case sunt inundate", a precizat oficialul ucrainean. Barajul de la Nova Kahovka este cel mai mare rezervor din Ucraina din punct de vedere al volumului. Este ultimul din cascada de șase baraje din epoca sovietică de pe râul Nipru, o importantă cale navigabilă care traversează sud-estul Ucrainei. În aval se află mai multe orașe și localități, inclusiv Herson, un oraș care avea aproximativ 300.000 de locuitori înainte de invazia Moscovei.

Nu este clar ce a cauzat prăbușirea barajului, care a avut loc în momentul în care Ucraina se pregătea pentru o contraofensivă anticipată pe scară largă. Atât oficialii ucraineni, cât și cei ruși au declarat că barajul s-a prăbușit în urma unei explozii și se învinovățesc reciproc pentru acest lucru.

sursa: RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News