Guvernul schimbă harta României. Decizii cruciale în ședința de guvern

Guvernul schimbă harta României. Decizii cruciale în ședința de guvernHarta României / sursa foto: wikipedia

Coaliția de guvernare negociază un amplu pachet de reforme în administrația publică. Reduceri de posturi, comasări de instituții și schimbarea statutului unor localități ar urma să fie decise săptămâna viitoare, notează știripesurse.ro.

Negocieri tensionate din coaliție au dus către o înțelegere?

Negocierile din coaliția de guvernare privind reforma administrației publice, atât la nivel local, cât și central, au ajuns într-un punct critic în ultimele săptămâni. Însă surse politice susțin că, deși nu există încă un acord final, liniile generale au fost deja stabilite, iar marți, săptămâna viitoare, situația ar urma să fie tranșată.

Miza este una uriașă: reducerea costurilor cu aparatul administrativ și o reașezare a ierarhiei localităților din România, pe baza criteriilor demografice și administrative.

Reforma va include concedieri, schimbarea rangului unor orașe și municipii, dar și comasarea unor instituții centrale.

Tăieri de personal în administrația locală

Potrivit informațiilor obținute din surse apropiate negocierilor, administrația locală va fi prima vizată. Măsura decisă prevede o reducere cu 10% a posturilor ocupate. Această diminuare a personalului nu se va face arbitrar, ci prin organizarea unor concursuri pe posturi.

Prefecții vor avea rolul de a centraliza datele la nivel județean, urmând ca, în termen de 60 de zile de la adoptarea pachetului legislativ, să fie organizate concursurile care vor stabili cine își va păstra locul de muncă.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Măsura urmează să intre în vigoare în termen de 90 de zile, ceea ce înseamnă că primele concedieri ar deveni efective la 1 februarie 2026.

Reduceri de cheltuieli la nivel central

Administrația centrală va fi, de asemenea, vizată de schimbări majore. Planul prevede o reducere de 10% a cheltuielilor salariale. Totuși, această tăiere nu va fi uniformă, ci va fi distribuită diferențiat, în funcție de instituțiile centrale și de structura bugetară a fiecăreia.

În paralel, sunt avute în vedere și desființări sau comasări de instituții centrale. Această măsură este gândită pentru a elimina suprapunerile de atribuții și pentru a eficientiza cheltuirea banului public.

Schimbarea statutului localităților

Unul dintre cele mai sensibile puncte din pachetul de reformă privește schimbarea rangului administrativ al unor localități. Pe baza datelor de la ultimul recensământ, unele municipii ar urma să fie retrogradate la statut de oraș, iar anumite orașe să devină comune.

Impactul unei astfel de decizii este semnificativ, întrucât statutul localității determină nivelul finanțărilor guvernamentale. În prezent, numeroase municipii cu populație în scădere nu mai îndeplinesc condițiile pentru a-și păstra rangul, însă primarii se opun retrogradării, mizând pe alocările mai consistente pe care le primesc de la bugetul central.

Reforma ar urma să aducă o reașezare a acestor criterii, în funcție de populație și dezvoltarea economică, fără derogări politice.

Dominic Fritz, Hunor Kelemen, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu

Liderii coaliției - Dominic Fritz, Hunor Kelemen, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu. Sursa foto: dreamstime.com

Cifrele discutate în coaliție

Conform surselor, premierul Ilie Bolojan a transmis colegilor din coaliție că susține orice variantă, cu condiția ca reducerea de personal să fie semnificativă.

„Dacă se reduce numărul de posturi cu peste 10.000 în administrația locală, agreez orice variantă”, ar fi spus Ilie Bolojan.

Pe scenariul reducerii cu 10% a posturilor efectiv ocupate, ar fi vizate între 10.000 și 12.000 de locuri de muncă din administrația locală.

Această cifră urmează să fie confirmată după calculele finale realizate de Ministerul Finanțelor și de aparatul tehnic al Guvernului.

Care este calendarul reformei

Decizia politică a fost deja luată, susțin surse din coaliție. În perioada următoare, funcționarii guvernamentali vor finaliza calculele privind impactul financiar și administrativ al măsurilor.

Proiectul legislativ va fi prezentat public la începutul săptămânii viitoare, iar adoptarea sa ar urma să fie accelerată pentru ca implementarea să înceapă din 2026.