Guvernul Munteanu depune jurământul sâmbătă. Noul Cabinet de miniștri promite creștere economică și integrare europeană

Guvernul Munteanu depune jurământul sâmbătă. Noul Cabinet de miniștri promite creștere economică și integrare europeanăSursa foto: Guvernul Republicii Moldova

Republica Moldova. Noul Cabinet de miniștri al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, va depune jurământul de învestire sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 10:00, la Președinție.

Ceremonia va avea loc în prezența președintei Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu. După ceremonia de învestitură, noul Executiv își va prelua oficial atribuțiile, iar prima ședință a Guvernului Munteanu este planificată pentru săptămâna viitoare.

Reprezentanții mass-media sunt invitați să se prezinte între orele 9:40-9:50, la sediul Președinției (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 154, intrarea de pe str. Maria Cebotari), pentru a participa la ceremonie. Accesul se va face în baza acreditărilor.

Cabinetul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit vineri, 31 octombrie. Guvernul Munteanu, care păstrează mai mult de jumătate din componența Guvernului Recean, a fost învestit cu votul a 55 de deputați.

Cabinetul de Ministru, vot de încredere

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Priorități: creștere economică și integrare europeană

Noul Guvern se va concentra pe creșterea economică și integrarea europeană a Republicii Moldova, având „15 priorități sectoriale”, a anunțat, de la tribuna Parlamentului, premierul desemnat Alexandru Munteanu.

El a ținut să mulțumească președintei Maia Sandu și fracțiunii PAS pentru încredere, precum și cetățenilor Republicii Moldova pentru votul acordat la alegerile din 28 septembrie.

Miniștri care renunță la mandatul de deputat

Cinci deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au renunțat la mandat, după ce au devenit membri ai Cabinetului de miniștri condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu. Parlamentul a luat act, vineri, 31 octombrie, de demisia acestora. Este vorba despre Vladimir Bolea, care va activa în continuare în funcția de vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mihail Popșoi – viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe, Dan Perciun – ministru al Educației și Cercetării, Ludmila Catlabuga – ministră a Agriculturii și Industriei Alimentare, și Emil Ceban – ministru al Sănătății.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Totodată, Dorin Recean și Artur Mija au depus cereri de demisie după ce, anterior, au anunțat că se retrag din politică, iar Nicolae Popescu și-a dat demisia după ce a fost numit în funcția de emisar special al președintei Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice.

Noi deputați PAS în Parlament

Toți deputații au solicitat demisia începând cu data de 1 noiembrie 2025. În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatele vacante vor fi atribuite supleanților imediat următori de pe lista concurentului electoral „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Este vorba despre Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carțîn.