Guvernul a publicat în Monitorul Oficial ordonanța de urgență care reglementează prețul la gaze. Ce amenzi riscă furnizorii dacă nu o respectă
- Răzvan Scarlat
- 9 martie 2026, 21:08
Conducte de gaze. Sursă foto: FreepikOrdonanța de Urgență 12/2026 privind prețul la gaze pentru consumatorii casnici a fost publicată în Monitorul Oficial. Furnizorii trebuie să respecte noile reguli, iar nerespectarea atrage amenzi între 1% și 5% din cifra de afaceri.
Ordonanța de urgență care reglementează prețul la gaze intră în vigoare din aprilie
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2026, care stabilește modul de formare a prețului la gaze pentru consumatorii casnici, a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Actul normativ se aplică în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027, imediat după ce expiră actuala schemă de plafonare și compensare a gazelor naturale.
Guvernul subliniază că măsura a fost adoptată deoarece prețurile finale la gaze, afișate de principalii furnizori, depășesc nivelul plafonat stabilit prin OUG 6/2025, ceea ce ar putea afecta accesibilitatea energiei pentru populație.
Prețul la gaze rămâne plafonat pentru consumatorii casnici
Conform noii reglementări, prețul la gaze pentru consumatorii casnici va fi menținut la maximum 0,31 lei/kWh. Pentru producători, OUG 12/2026 stabilește un preț de 110 lei/MWh, față de 120 lei/MWh cât era anterior.
Furnizorii includ în factură tarifele de distribuție și transport, așa cum sunt stabilite de ANRE, dar și TVA-ul și accizele. Noua ordonanță limitează componenta de furnizare la 15 lei/MWh.
Până la 31 martie 2026, schema actuală prevede un plafon de 0,31 lei/kWh pentru populație și 0,37 lei/kWh pentru firmele cu consum anual de până la 50.000 MWh. CET-urile beneficiază de prețuri reglementate de 120 lei/MWh pentru achizițiile de la producătorii interni sau 370 lei/MWh de la alți furnizori.
Furnizorii trebuie să informeze clienții
Furnizorii au obligația de a notifica clienții despre modificările aduse de OUG 12/2026, odată cu prima factură emisă după intrarea în vigoare a actului.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat că notificările recente primite de consumatori cu prețuri mai mari nu mai sunt valabile: „Știu că au fost trimise notificări către consumatorii casnici, iar furnizorii au fost obligați să trimită oferte care depășeau prețul de 0,31 lei (prețul pe kWh n.r.). Toți românii, inclusiv eu, am primit astfel de notificări acasă, conform legislației în vigoare. Acele notificări nu mai sunt valabile în contextul în care a fost adoptată această ordonanță de urgență a Guvernului României.”

Bogdan Ivan. Sursă foto: Facebook
Amenzile pentru nerespectarea prevederilor
Nerespectarea obligațiilor de către furnizorii sau producătorii de gaze constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1% și 5% din cifra de afaceri anuală a companiei din anul precedent sancționării.
Pentru clienții non-casnici, contravențiile sunt constatate și sancționate de reprezentanții împuterniciți ai ANRE. În cazul clienților casnici, constatarea și aplicarea sancțiunilor se face de către persoanele împuternicite din cadrul ANPC. Operatorii de transport și sistem sunt, de asemenea, supravegheați și sancționați de ANRE. Astfel, autoritatea care aplică amenda depinde de tipul clientului și de rolul operatorului în lanțul de furnizare și distribuție a gazelor.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.