Guvernul a modificat regulile de acordare a ajutoarelor pentru refugiații ucraineni. Va exista o condiție obligatorie

Guvernul a modificat regulile de acordare a ajutoarelor pentru refugiații ucraineni. Va exista o condiție obligatorie Refugiați ucraineni / Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Guvernul a aprobat noile condiții de sprijin financiar al refugiaților din Ucraina. Sumele forfetare stabilite în Ordonanța de Urgență forfetare se alocă până la finalul anului 2023.

La finalul ședinței de Guvern, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al instituției, a anunțat care sunt condițiile de acordare a acestor sume forfetare, și în ce cuantum se vor acorda.

Astfel, în primele patru luni consecutive, refugiații ucraineni vor primi pentru cazare, câte 750 de lei, pentru o persoană singură, și 2.000 de lei, pentru o familie, indiferent de numărul acesteia.

Ajutor de hrană de 600 de lei

În plus, persoanele aflate în această situație și care s-au înregistrat ca refugiați, vor mai primi suma de 600 de lei, pentru fiecare persoană, bani care reprezintă un ajutor de hrană.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Începând cu a cincea lună până la finele anului 2023, beneficiile vor fi compuse dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferenţiat, respectiv de 750 lei/lună pentru persoana singură şi 2.000 lei/lună pentru o familie. Principalele condiţii care trebuie îndeplinite pentru decontarea cazării şi hranei pentru refugiaţii ucraineni sunt, pentru prima lună, singura condiţie impusă este ca străinul să fie beneficiar al protecţiei temporare, iar pentru următoarele 3 luni, solicitantul şi membrii familiei acestuia, care îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadraţi în muncă pe teritoriul României, să fie înregistraţi la una din agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă sau a Municipiului Bucureşti sau, după caz, să fie încadraţi în muncă pe teritoriul României”, a explicat Dan Cărbunaru.

Trebuie să muncească în România

Refugiații ucraineni mai trebuie să își înregistreze copiii în sistemul de învățământ preșcolar sau școlar.

Pentru continuarea ajutorului financiar, după primele cinci luni, și până la finalul acestui an, refugiații ucraineni trebuie să fie încadrați în muncă și să aibă copiii înscriși la școală.

Sumele de bani care li se cuvin refugiaților din Ucraina se decontează după ce aceștia vor depune o cerere la sediul primăriei de pe raza localității unde domiciliază.

Inspectorii de la aceste instituții sunt obligați să facă anchete în teren pentru a stabili dacă cele declarate de refugiat corespund adevărului sau nu, informează Agerpres.