Groupama va asigura Comitetul Olimpic Român până în 2018

Groupama va asigura Comitetul Olimpic Român până în 2018

Groupama Asigurări și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), au semnat un nou parteneriat pentru perioada 2016 – 2018, de tip barter, au anunțat cele două instituții.

Groupama Asigurări, în calitate de asigurător oficial al COSR va oferi sportivilor din loturile participante la urmatoarele șase ediții ale competițiilor olimpice, atât cele de iarnă, cât și cele de vară, produse de asigurare de călătorie, de viață, de asigurare obligatorie RCA și asigurare facultativă a flotelor de autovehicule (pentru 26 de autovehicule) și de asigurare de incendiu și alte calamități.

Per total, valoarea estimată a polițelor este de 207.000 de euro, ele fiind oferite integral în sistem barter, ambele contracte fiind intermediate prin Gras Savoye.

Groupama va asigura delegațiile lotului național la Jocurile Olimpice pentru Tineret în iarna lui 2016 de la Lillehammer, Festivalurile Olimpice ale Tineretului în iarna și vara anului 2017 și la Jocurile Olimpice și Jocurile Olimpice pentru Tineret în vara anului 2018.

Asigurătorul va fi prezent la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, în cadrul cărora se va implica prin realizarea unor proiecte speciale. Produsele oferite de Groupama Asigurări sunt asigurări de viață, de călătorie în străinătate pentru delegațiile lotului, polițe de asigurare facultativă a flotelor de autovehicule, polițe de incendiu și alte calamități și polițe de asigurare obligatorie RCA valabile pentru perioada 2016 – 2018, ajungând la o sumă estimativă de 207.000  de euro.

Printre riscurile acoperite de polițe, în cazul asigurării delegațiilor lotului olimpic, se numără: cheltuielile medicale, cheltuielile medicale de urgență, spitalizarea și tratamentul dentar.