Groenlanda în relațiile americano-daneze

Groenlanda este considerată drept cea mai mare insulă din lume. Insula are astăzi o populație în marea sa majoritate compusă din localnicii inuiți, la care se adaugă urmași ai coloniștilor vikingi și danezi. Populația insulei nu depășește 57 000 locuitori și este concentrată mai mult în zona sud-vestică a insulei, unde se află și centrul politic și administrativ, Nuuk.

Culturile preistorice din Groenlanda

Primii locuitori s-au așezat cu circa 2500 ani înainte de Hristos. Au fost formate câteva culturi succesive ale celor stabiliți aici. Pentru perioada preistorică, se folosește conceptul de cultură materială. Cultura materială este ansamblul definit de spațiu, timp și elemente materiale, spirituale comune ale unei colectivități umane, acolo unde nu există surse scrise ci doar evidențe materiale. Preistoria operează cu noțiunile de aspect cultural, orizont cultural, grup cultural, cultură și complex cultural.

În Nord, a fost atestată „Cultura Independența I”. În Sud și Vest, a fost atestată Cultura Saqqaq. În Vest, a apărut Cultura Dorset undeva în anul 800 î.Hr., iar în Nord, Culturii Independența I, i-a urmat Cultura Independența II. Diferențele cronoogică dar și culturală a populațiilor respective sunt atestate în mod explicit.

Cultura Dorset și-a terminat existența și a fost urmată în mod independent de Cultura Thule, provenind de pe coastele Alaskăi, de unde, prin Canada de Nord, purtătorii acestei civilizații au ajuns în arealul Dorset. Arheologii nu au stabilit dacă a fost un conflict însă se pare că populațiile Thule, strămoșii inuiților de azi au venit într-o zonă nelocuită. Inuiții numesc și astăzi insula „Kalaallit Nunaat”. Numele tradus al capitalei insulei este „Buna speranță”.

Caracteristici culturale și contacte culturale cu strămoșii norvegienilor și danezilor

Caracteristicile culturilor preistorice sunt reprezentate de așezări, inclusiv de piatră, unelte din piatră, de la microlite la macrolite (unelte mici, unelte mari). Habitatul și ocupațiile erau condiționate de clima polară aspră. Principalele ocupații menite să asigure subzistența locuitorilor au fost vânătoarea de balene și vânătoarea, ulterior, gestionarea turmelor de reni. Grăsimea de balenă, carnea, fanoanele, pieile, coarnele, carnea de ren erau practic cele ce permiteau supraviețuirea comunităților.

Aceasta a fost situația în Groenlanda până în secolul IX d.Hr,, când primii europeni, vikingii (norvegienii prin Erik cel Roșu și mai târziu fiul său Leif Eriksson) ajung pe insulă și insula intră într-o altă etapă a existenței sale. Insula era veșnic înzăpezită, dar pentru a crea, în mod spiritual, o atragere a norocului pentru cei ce urmau să vină, s-a ajuns ca insula să fie numită „Pământul Verde”, ceea ce în limbile anglo-saxone și nordice s-a spus Groenlanda (Gronland, Greenland). În condițiile istorice cunoscute, evoluția popoarelor norvegian și danez a fost strâns legată de-a lungul istoriei medievale, până la debutul secolului XIX.

Groenlanda și disputa Danemarca-Norvegia. Prima implicare a SUA în timpul Președintelui James Madison

 Din momentul prezenței vikinge în Groenlanda, danezii și norvegienii au avut o cooperare de circumstanță în Groenlanda. În perioada 1524-1814, a existat Uniunea Statală Norvegia-Danemarca. În contextul generat de desfășurarea războaielor napeoloniene, în data de 14 ianuarie 1814, la Kiel, a avut loc semnarea unui tratat între  Uniunea Danemarca-Norvegia, Marea Britanie și Suedia.  Britanicii și suedezii erau puteri anti-napoleoniene în timp ce Uniunea Danemarca-Norvegia era aliată cu Franța napoleoniană. Practic, Tratatul de la Kiel a adus o victorie britanică, Franța rămânând fără sprijinul Uniunii Danemarca-Norvegia.

La 24 decembrie 1814, SUA și Marea Britanie au încheiat Tratatul de la Gent, care a pus capăt conflictului bilateral izbucnit în anul 1812.  SUA erau conduse în perioada 1809-1817 de Președintele James Madison, Părinte Fondator al SUA.  În ansamblul lor, cele două tratate au reușit până la urmă să pună capăt Uniunii Danemarca-Norvegia. În privința Groenlandei, populația norvegiană a dispărut în jurul anului 1400 din Groenlanda, însă cele două părți ale statului dualist au administrat insula în comun. În 1921, Danemarca și-a impus complet stăpânirea în Groenlanda. Norvegia însă a încercat la Curtea Internațională de Justiție să-și ceară anumite drepturi, cazul fiind finalizat în 2008, cu retragerea pretențiilor norvegiene.

Trebuie spus că Danemarca a fondat în 1814 și până în 1905, o uniune statală cu Suedia.

Momentul 1910. Președintele american William Howard Taft  „încearcă marea cu degetul”. Americanii cumpără Indiile Daneze Occidentale în 1917

 William Howard Taft a condus SUA în perioada 1909-1913. El l-a delegat pe Ambasadorul SUA la Copenhaga, Maurice  Francis Egan să propună în anul 1910, Danemarcei un schimb. SUA cedau Insula Mindanao Danemarcei, iar Damenarca ar fi urmat să cedeze Groenlanda și Indiile Daneze Occidentale.

Deși Danemarca s-a arătat interesată, Primul Război Mondial a împiedicat bunul mers al lucrurilor. Sub conducerea Președintelui Thomas Woodrow Wilson care a condus SUA în perioada 1913-1921, americanii vor intra în aprilie 1917 în Primul Război Mondial și au propus un târg Danemarcei, la începutul anului 1917. Danemarca ar fi urmat să vândă Indiile Daneze Occidentale (pe care le controlau drept colonie din 1754) contra sumei de 25 milioane dolari dați de către SUA. Americanii au numit noua achiziție, Insulele Virgine Americane. Tratatul s-a semnat la 31 martie 1917. În anul 1927, cetățenii din aceste insule din Marea Caraibilor au primit cetățenia americană.

Problema Groenlandei în perioada 1939-1945

La 9 aprilie 1940, Germania Nazistă care declanșase la 1 septembrie 1939 cel de Al Doilea Război Mondial, invadează Danemarca. Norvegia va intra și ea sub control nazist, aici instalându-se guvernul aservit condus de Vidkun Quisling.

În mod normal, Hitler emisese pretenții la Groenlanda. Să nu uităm că SUA nu intraseră încă în război și o vor face abia în 8 decembrie 1941, la o zi după ce Japonia a atacat bazele americane din Pearl Harbor, Hawaii.

În 1939, la Washington DC, fusese acreditat ca ambasador danez, Henrik Kauffmann. Izolat fiind în Washington DC, ambasadorul danez a decis să rămână acolo și să reprezinte Danemarca, deși, teoretic, fiind sub ocupație nazistă, relațiile erau sub semnul întrebării, iar din decembrie 1941, vor fi întrerupte oficial.

Tratatul din 9 aprilie 1941. Rolul Președintelui F.D.Roosevelt

La 9 aprilie 1941, Kauffmann a semnat cu Guvernul SUA, Tratatul de Apărare a Groenlandei. În articolul V din acel tratat, se arăta:

„Întrucât obiectivul primordial urmărit este realizarea rapidă a unei structuri de apărare adecvate în Groenlanda, utilizarea oricărei zone considerate de Guvernul Statelor Unite ale Americii ca fiind necesară în acest scop nu va fi amânată până la ajungerea la un acord privind termenii clari ai unui contract de închiriere formal. O descriere a acestor zone, cu limite și o declarație a scopului pentru care sunt necesare vor fi comunicate în fiecare caz autorităților daneze din Groenlanda cât mai curând posibil, iar negocierea unui contract de închiriere formal va fi efectuată într-un termen rezonabil ulterior.”

Președintele Franklin Delano Roosevelt  și-a asumat să nu permită germanilor să se apropie de Groenlanda. Pentru că și Royal Navy patrula prin zona nord-atlantică, naziștii nu au putut face operațiuni de anvergură în Groenlanda. Una din cele mai importante baze americane a fost Baza Thule.

La 11 octombrie 1945, scriindu-i Secretarului de Stat Cordell Hull, aflat spre final de mandat, Henrik Kauffmann preciza că Danemarca era fericită că a putut participa la efortul de război, punând la dispoziție zone din Groenlanda și că nu aștepta ca să primească bani în schimbul punerii la dispoziție a teritoriului Groenlandei pentru ca americanii să instaleze acolo unități și baze care să prevină invadarea insulei de către naziști.

 Evoluțiile perioadei 1946-1970. Rolul Președintelui SUA Harry S. Truman

 În anul 1946, Președintele SUA Harry S.Truman a fondat un comitet special sub conducerea lui John Hickerson, de la Departamentul de Stat.

Recomandarea acestui comitet a fost că SUA au nevoie de Groenlanda, că Guvernul american își permite să plătească o sumă de bani consistentă, iar Groenlanda nu ar avea nicio importanță pentru Danemarca.

SUA ofereau atunci 100 de milioane de dolari în aur, dar danezii au refuzat.  Oferta a fost depusă de Secretarul de Stat American James F. Byrnes.

La 27 aprilie 1951, SUA și Danemarca au semnat „Acordul privind apărarea Groenlandei”. Baza Thule s-a transformat într-o nouă structură militară americană, fiind denumită „Baza aerospațială Pituffik”. Ea reprezintă cea mai nordică bază militară americană.

Tratatul admitea faptul că prezența trupelor americane în insulă reprezintă o garanție atât pentru SUA cât și pentru Danemarca. Indirect, oficialii de la Copenhaga au recunoscut că Danemarca nu putea să protejeze singură Insula Groenlanda. Tratatul prevedea că SUA trebuiau să consulte Danemarca în privința oricăror acțiuni privind situarea bazelor și echipamentelor militare americane pe insulă.

Trebuie spus că și așa, libertatea Pentagonului de a organiza și a planifica operații militare în insulă era una extinsă. Asta a fost și concluzia la care a ajuns Administrația Dwight D. Eisenhower, care a condus SUA în perioada 1953-1961. Generalul erou în cel de Al Doilea Război Mondial spusese că „danezii dăduseră mână liberă americanilor în Groenlanda”.

Referendumul din 17 ianuarie 1979

În  a doua jumătate a secolului XX, magnatul David Rockefeller (1915-2017)  prin Fundația Rockefeller a contribuit la creșterea bunăstării în Danemarca, mai ales prin cercetări cu specific social dar și prin programe de prevenție în îngrijirea sănătății.

Referendumul din 17 ianuarie 1979 a fost votat favorabil de 70% dintre groenlandezi. Referendumul a intrat în vigoare la 1 mai 1979.  Danemarca a anulat practic statutul de colonie pe care l-a avut Groenlanda din 1921, acordând cetățenia daneză, dreptul Groenlandei de a avea propriul Guvern, propriul Parlament, angajându-se în schimb să asigure protecție internă și apărare Groenlandei, care devenea parte cu drepturi depline a Regatului Danemarei (fiind o parte constitutivă autonomă a acestuira). Groenlanda avea dreptul să-și organizeze independent  educația, sistemul sanitar, politica de pescuit și politica de mediu.

Până în anul 2019, când Președintele SUA Donald J. Trump aflat pe finalul primului mandat a redeschis subiectul Groenlanda, pe care l-a reluat în primul an al celui de al doilea mandat, început în 2025, problema nu s-a mai atins.

Concluzii

 Președinții americani James Madison, William Howard Taft,  Thomas Woodrow Wilson, Franklin Delano Roosevelt, Harry S. Truman, Dwight D. Eisenhower au avut interese să ajungă la un acord cu Danemarca, inclusiv în privința Groenlandei. Vorbim iată de o perioadă îndelungată de peste două secole de politică americană față de Danemarca și Groenlanda, începând din anul 1814 și până în zilele noastre.