Groapa uriașă din Mexic continuă să se mărească. Specialiștii nu știu ce a provocat prăbușirea

Groapa uriașă din Mexic continuă să se mărească. Specialiștii nu știu ce a provocat prăbușirea

Protecţia civilă a anunțat că o dolină plină cu apă, apărută din motive necunoscute pe un câmp din centrul Mexicului, îşi măreşte dimensiunile. Cauzele apariţiei dolinei sunt în curs de investigare.

Dolina, care avea un diametru de doar cinci metri atunci când a fost descoperită în zona satului Santa Maria Zacatepec din statul Puebla (centru), măsoară acum 97 de metri în lungime şi 78 de metri în lăţime, a declarat coordonatorul departamentului local de apărare civilă, Jose Antonio Ramirez, în cadrul emisiunii radiofonice Aristegui Noticias.

Proprietara singurei case din apropierea gropii a descoperit cavitatea în weekend, după ce a auzit un zgomot puternic. Ramirez a avertizat că locuinţa femeii riscă să se prăbuşească.

Apărarea civilă naţională din Mexic a precizat că apa subterană infiltrată în solul care se erodează cu uşurinţă ar putea fi cauza formării dolinei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Groapa are o adâncime estimată de circa 100 de metri. Atunci când a apărut, groapa avea un diametru de 5 metri, dar a crescut rapid, în doar câteva ore.

Vulcanul Popocatepetl se află la o distanţă de circa 50 de kilometri vest de Santa Maria Zacatepec. Solul din această regiune conţine depozite de cenuşă şi fragmente vulcanice fine.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), astfel de adâncituri se formează când apa circulă în subteran, dizolvând rocile şi dând naştere unor cavităţi şi caverne subterane.

Autorităţile au avertizat în mod repetat localnicii să nu se apropie de dolină, transmite Agerpres.

Oamenii de știință încearcă să dezlege misterul

Gropile de acest fel apar atunci când structura solului se modifică și nu mai poate susține stratul superior, potrivit USGS. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe cauze, între care eroziunea rocilor din straturile inferioare din cauza apelor.

În ianuarie 2021, o imensă dolină a înghițit mai multe mașini în parcarea unui spital din sudul Italiei. Iar în ianuarie 2020, cel puțin șase persoane au murit și alte 16 au fost rănite după ce o groapă masivă a înghițit un autobuz cu pasageri, în nord-vestul Chinei.