Situația economică și socială a Greciei este catastrofală, iar țara va fi supusă unei „supravegheri forțate” draconice până în anul 2060.

Un interviu incendiar din Le Figaro cu Coralie Delaume, autoarea best-seller-ului „Sfârșitul Uniunii Europene”,

Din 20 august 2018, Grecia nu se mai află sub tutela Uniunii Europene și a FMI. Este cu adevărat o „zi istorică”, așa cum au afirmat liderii politici? Este Grecia salvată?

Nu, s-au mulțumit să câștige timp, chiar cu prețul devastării economiei Greciei. Ieșirea unui membru din Zona Euro a fost doar amânată. Mitul ireversibilității Zonei a fost salvat deocamdată, chiar dacă amenințările unui „Grexit ostil”, formulate de creditorii Atenei în 2015, l-au cam deteriorat.

Că Grecia a păstrat euro, în ciuda tuturor suferințelor îndurate de populație, este pentru unii dovada că această monedă este nemuritoare. Ceea ce ar reprezenta o premieră în întreaga istorie, dar în același timp este vorba și de o credință religioasă a liderilor noștri față de euro.

Așa cum explică politologul belgian François Foret, „euro constituie în sine însuși un nou idol european, în numele căruia pot fi justificate toate sacrificiile economice, sociale și culturale”.

În consecință, menținerea Greciei în Zona Euro a permis respingerea perspectivei de a vedea începutul dezintegrării acestei comunități. În plus, țara a suferit o grea ispășire: Tsipras și Syriza au abjurat tot ce credeau. Au renunțat să pună capăt austerității. Grecia este condamnată la regim pentru multă vreme. Micul puseu de creștere economică din 2017 (1,4%) după ce a pierdut mai bine de un sfert din PIB-ul său de la începutul crizei nu este oare dovada că mântuirea prin asceză este posibilă?

De asemenea, a fost amânat și momentul în care Grecia va intra în incapacitate de plată a datoriei sale și în care creditorii – dintre care 80% reprezintă instituții europene (Banca Centrală Europeană, Mecanismul European de Stabilitate, Fondul European pentru Stabilitate Financiară) și state europene – vor trebui să scoată bani din propriile buzunare. Căci Greciei nu i s-au dat bani, ci i –au împrumutat. Și încă mulți, pentru a-și putea asigura serviciul datoriei.

Pentru moment, aceasta a adus bani creditorilor, deoarece Atena plătește dobânzi. Între 2012 și 2016, adică în doar patru ani, BCE a realizat beneficii de 7,8 miliarde din titlurile grecești.

De ani de zile se vorbește că aceste sume vor fi returnate Greciei, însă întotdeauna s-au găsit motive pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Eurogrupul s-a angajat încă o dată în luna iunie a acestui an, însă doar pentru beneficiile pentru acțiunile grecești realizate începând cu 2017, nu și cele realizate în anii precedenți.

De altfel, aceste restituiri vor rămâne „condiționate de menținerea reformelor acceptate de Grecia”, după cum arată comunicatul Eurogrupului în legătură cu această chestiune. Altfel zis, se asigură că politica de austeritate va dura.

Germania a câștigat și ea bani pe spinarea Greciei, dat fiind că Berlinul se împrumută astăzi gratuit de pe piața liberă. Datoria sa ține lor de „valoare de refugiu” pentru investitorii în căutare de investiții fără riscuri. Acest lucru permite Germaniei să facă mari economii, însă nu doar pentru asta împrumută ea.

Cifrele Ministerului german al Finanțelor (care a fost nevoit să le ofere Bundestagului, pentru a răspunde interpelării unui parlamentar) arată un beneficiu net astronomic al Berlinului pe seama Atenei între 2011 și 2017: Germania a câștigat 3 miliarde de euro grație datoriei grecești.

Pe scurt, până acum, criza Greciei a adus câștiguri imense creditorilor. Dar în ziua în care Grecia nu va mai putea plăti, îi va costa scump. Și guvernele statelor creditoare vor avea mari greutăți să justifice acest lucru față de opiniile lor publice, din ce în ce mai ostile Uniunii Europene.

Este sigur că Grecia va înceta să-și mai plătească datoria, adică să intre în incapacitate de plată?

Acest lucru îl spune FMI de ani de zile. Cel puțin din 2015, an în care FMI nota în raportul de țară (IMF Country report nr. 15/186) că „datoria greacă nu este viabilă” și propunea ca aceasta să fie parțial ștearsă.

De atunci, Fondul repetă acest lucru în fiecare an: „fără ușurări suplimentare ale datoriei, va fi dificil ca accesul la piețe să fie păstrat multă vreme”, a scris el în perspectiva întoarcerii Greciei pe piețele financiare.

Dar creditorii europeni nu acceptă, de aceea FMI s-a aflat adeseoir în conflict cu partenerii săi din Troika (BCE și Comisia Europeană). De altfel, Fondul a decis să nu mai împrumute nici un ban Greciei, deoarece statutul său îi interzice să împrumute state insolvabile.

Or, Grecia este insolvabilă,  pentru că „stocul datoriei” nu a fost redus, contrar a ceea ce i s-a promis lui Tsipras în 2015, în schimbul acceptării celui de-al „treilea memorandum”.

În iunie, creditorii au căzut de acord asupra unei reeșalonări ușoare a calendarului plăților, astfel încât să reducă costul anual al dobânzilor plătite de Atena. Însă, în schimbul acestei măsuri foarte cosmetice, Grecia va fi obligată să aibă excedente primare (excedente bugetare în afara dobânzilor datoriei) de 3,5% din PIB până în 2022 și de 2,2% până în... 2060!

Cu alte cuvinte, Grecia va rămâne sub tutelă până în 2060?

Este foarte improbabil ca Zona Euro să mai existe până în 2060. În ceea ce privește Grecia, ea rămâne sub tutelă. Sau, mai bine zis, sub „supraveghere forțată”. Este ceea ce explica Pierre Moscovici, șeful BCE, pe 20 august: „Grecia se va putea finanța singură pe piețele financiare și să-și definească politica economică.” Liberă, dar sub supraveghere forțată! „Războiul înseamnă pace. Libertatea înseamnă sclavie. Ignoranța înseamnă forță”, scria Orwell în 1984. Avem de-a face cu aceeași semantică nebună a diriguitorilor Uniunii Europene...

Da, așa cum spunea Klaus Regling, șeful german al Mecanismului European de Stabilitate, într-un interviu din iunie 2018 pentru cotidianul grec Ta Nea, un „sistem de alertă timpurie” va rămâne în vigoare „până ce toți banii vor fi restituiți”, adică până în 2060.

Va fi vorba mai ales de a asigura continuarea austerității căci „punerea în practică a reformelor este o sarcină permanentă. Niciodată nu se încheie. Și este valabil pentru toate țările din lume, petru toate țările Uniunii Europene și, în consecință, și pentru Grecia.”

Concret, „libertatea” Greciei va consta în a se supune unui „audit” al finanțelor sale publice de patru ori pe an. Regling a mai declarat: „Supravegherea întărită (...) necesită o evaluare o dată la trei luni și va dura mai mulți ani.”

Această „libertate” va consta și în împrumutul pe piețele financiare la dobânzi care vor sări în aer la cea mai mică zgâlțâitură a Zonei Euro. Și vor fi destule zgâlțâituri. Cine știe ce se poate petrece în Italia în lunile următoare?

Care este situația socială în Grecia, astăzi?

Toți indicatorii sunt pe roșu, și de acest lucru este conștientă toată lumea. Cifrele acestea au explodat în presă, unele mai aiuritoare decât altele.

Desigur, șomajul a scăzut la 20%, după ce urcase la 28% în apogeul crizei. Însă salariile sunt mici și nu încetează să scadă. Potrivit unui sondaj realizat de site-ul „keeptalkinggreece.com”, realizat la începutul anului în regiunea Atenei, peste jumătate dintre persoanele angajate în 2017 au fost „part time” sau pe un salariu mai mic de 500 de euro pe lună, ceea ce înseamnă că locurile de muncă prost plătite predomină. De altfel, salariile sunt plătite foarte neregulat, cu întârzieri în cazul a 42% dintre angajați.

Rata șomajului în rândul tinerilor fiind de 43%, mulți dintre ei părăsesc țara. Între 350.000 și 420.000 de persoane (cifrele variază în funcție de cercetările sociologice) au plecat din Grecia între 2008 și 2016.

Raportat la o populație de 11 milioane, este enorm, iar aceasta se adaugă unei rate a natalității foarte mici (sub 1,4 copii la o femeie), ceea ce face ca țara să se depopuleze și să îmbătrânească.

În plus, cel mai adesea tinerii cei mai calificați pleacă din țară, ceea ce înseamnă că nu vor participa la redresarea națională.

Jumătate dintre greci trăiesc dintr-o pensie (a lor sau a unui apropiat), însă cuantumul pensiilor a scăzut cu 40% în medie din 2010. Pensiile au fost reformate de 14 ori.

Situația sanitară s-a deteriorat mult și 40% dintre gospodării renunță la îngrijire din motive financiare.

Un studiu care a pornit de la probele preluate din apele uzate ale Atenei oferă rezultate uluitoare: dacă consumul de antibiotice și de antiinflamatoare s-a prăbușit, consumul de substanțe psihotrope (benzodiazepine și antidepresive) a crescut de 35 de ori. În patru ani. Iar rata sinuciderilor a crescut și ea, cu 35%,  între 2008 și 2017.

Costul uman al austerității este îngrozitor și nu există nici o perspectivă de ameliorare pe termen scurt.

A tras Uniunea Europeană vreo învățătură din criza Greciei?

Nu. Uniunea Europeană se comportă de o manieră autistă și dogmatică: nu trage niciodată învățături. Ea consideră că popoarele sunt cele care trebuie să tragă învățături: indiferent ce s-ar întâmpla, ele sunt întotdeauna de vină.

Exemplul Greciei demonstrează că nu se poate scăpa de austeritate păstrând actualul cadru supranațional actual. Cel care încearcă să o facă este imediat zdrobit și i se impune o soartă foarte apropiată de cea a unui învins de război.