Grecia a fost părăsită chiar şi de propriile bănci

Grecia a fost părăsită chiar şi de propriile bănci

Guvernul Greciei este extrem de îngrijorat că, dacă nu va primi următoarea tranşă din împrumutul acordat de UE, BCE şi FMI, se va afla într-o situaţie financiară extrem de dificilă, în condiţiile în care băncile elene nu mai sunt interesate să achiziţioneze titluri de stat, transmite site-ul ekathimerini.com, preluat de Agerpres.

La câteva zile după reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro de luni, 12 noiembrie, Grecia va trebui să achite sau să rostogolească titluri de stat în valoare de 6,6 miliarde de euro ajunse la scadenţă. Agenţia pentru gestionarea datoriei Greciei a aranjat deja două licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat în 6 şi 13 noiembrie, deoarece scadenţa titlurilor este în 16 noiembrie.

În ultimii ani, băncile din Grecia au acoperit necesităţile de finanţare ale statului şi au folosit titlurile de stat ca garanţii pentru a obţine lichidităţi prin facilitatea ELA (Asistenţa de Lichiditate de Urgenţă) a Băncii Centrale a Greciei, la un cost de 3%.

Acum băncile elene nu mai sunt interesate să acopere astfel de sume importante, mai ales că BCE a solicitat limitarea sumelor pe care le poate împrumuta statul prin vânzarea de titluri de stat, restricţionând chiar accesul la finanţare al băncilor care deţineau titluri de stat greceşti drept garanţie.

Ne puteți urmări și pe Google News