Ideea unei Grădini Botanice i se datorează lui Carol Davila, care îi cere încă din anul 1855 lui Barbu Ştirbey Vodă să i se acorde fondurile necesare înfiinţării unei grădini botanice cu un scop extrem de practic: aprovizionarea cu plante medicinale, indigene şi străine pentru elevii şcolii de chirurgie de la „Michai-Vodă”, un „precursor” al Facultăţii de Medicină de mai târziu. Din cauza împrejurărilor istorice nefavorabile – războiul Crimeei -, grădina botanică a lui Davila mai avea de aşteptat aproximativ 5 ani.

Grădina Botanică din Bucureşti a fost înfiinţată ca instituţie în 5 noiembrie 1860, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, de către doctorul Carol Davila, în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

Grădina Botanică poartă numele medicului, naturalistului, botanistului şi profesorului Dimitrie Brândză.

Membru titular al Academiei Române, fondator al Grădinii Botanice din București, care astăzi îi poartă numele, Dimitrie (Demetrius) Brândză s-a născut la 10 octombrie 1846, la Bivolu, (azi Viișoara), jud. Botoșani. După ce termină cursurile Academiei Mihăilene, le absolvă pe cele ale Facultăților de Științe Naturale și Medicină ale Universității din Paris, obținând doctoratul, în anul 1869.

Activează apoi ca medic și profesor de botanică la Universitatea din Iași şi este numit custode al Muzeului de medici și naturaliști din Iași și are ocazia să studieze colecțiile muzeului de floră a Moldovei.

În anul  1874, este transferat la Universitatea din București, la catedra de științe naturale. Aici studiază colecțiile lui Dimitrie Grecescu, un alt fost director al grădinii botanice.

În anul 1875 începe să dezvolte colecția botanică a Facultații de Știinte Naturale, iar un an mai târziu este ales membru al Societății Geografice Române.

În anul 1879, în calitate de membru al Academiei Române își publică integral studiile, iar trei ani mai târziu obține de la ministrul educației, Petre S. Aurelian, dreptul de a înființa o secție botanică la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.

În 1882, se desparte de catedra de istorie naturală a Facultății de Științe pentru a rămâne profesor de botanică la o catedră nou formată cu această ocazie, unde elaborează manuale de zoologie, botanică și geologie. Este numit profesor și director al Grădinii Botanice.

În anul 1884 un incendiu distruge întreaga colecție de plante de la Muzeul de Istorie Naturală, ceea ce determină guvernul să aloce fonduri pentru înființarea unei grădini botanice la Cotroceni, iar un an mai târziu sunt începute primele lucrări la noua grădină din Cotroceni, fiind ridicată clădirea institutului botanic și amenajate grădinile din preajma sa. Brândză este preocupat, de asemenea, de problemele sănătății publice, publicând lucrări despre folosirea unor plante în medicină și despre trichineloză.

Este autorul a numeroase lucrări de specialitate, între care  „Considerations sur les ovaires inferes” (1867), „Histore botanique et therapeutique des Gentianees employees en medecine” (teza de doctorat în medicină, Paris, 1869), „Curs elementar de istorie naturala” în 3 părți, Iași, 1873, „Notă asupra originei botanice și a afinităților terapeutice a noului medicament Jaborandi”, București, 1875, sau „Fragmente din flora României”, București, 1876.

La 3 august 1895, Dimitrie Brândză a trecut la cele veşnice, la Slănic Moldova, la numai 49 de ani.

Te-ar putea interesa și: