Google a anunțat evenimentul de lansare a seriei Pixel 10

Google a anunțat evenimentul de lansare a seriei Pixel 10Sursă foto: Captură de ecran TT Technology Youtube

Google va prezenta oficial seria Pixel 10 în cadrul unui eveniment organizat pe 20 august în New York. Alături de noile telefoane, compania va introduce și alte dispozitive din ecosistemul său, precum ceasuri și căști inteligente.

Pixel 10 vine în patru variante, inclusiv un model pliabil

Seria Pixel 10 va include patru modele. Noile modele aunțate de Google sunt Pixel 10, Pixel 10 Pro, Pixel 10 Pro XL și Pixel 10 Pro Fold. Ultimul este un smartphone pliabil, care va continua linia de produse pliabile dezvoltată de Google. Evenimentul de lansare va avea loc la ora 20:00, ora României, în New York City, și va fi transmis live pe canalul oficial de YouTube al companiei.

Chipset Tensor G5 fabricat de TSMC în premieră

Samsung

Samsung / sursa foto: dreamstime.com

Toate modelele din seria Pixel 10 vor fi echipate cu noul procesor Tensor G5, produs pentru prima dată de TSMC pe un proces de 4nm. Google renunță astfel la colaborarea cu Samsung pentru dezvoltarea cipurilor, mizând pe o performanță și eficiență îmbunătățită pentru noua serie de telefoane Pixel. Android 16 QPR1, împreună cu noul design Material 3 Expressive, reprezintă o actualizare majoră care ar urma să debuteze pe noile dispozitive.

Sistem foto avansat și noi produse în ecosistemul Pixel

Pasionații de techau au așteptări mari pentru noile modele de smartphone-uri produse de Google. Astfel, aceștia se așteaptă  ca versiunile superioare ale Pixel 10 să fie echipate cu un sistem triplu de camere, cu o calitate de 50MP, 48MP și 48MP. Pe lângă telefoane,

Google a confirmat că vor fi prezentate și alte produse, printre care se numără Pixel Watch. În ceea ce privește ceasurile inteligente, Pixel Watch 4 ar urma să fie disponibil, din nou, în două dimensiuni. Spre deosebire de smartphone-uri, informațiile apărute despre acest dispozitiv purtabil sunt puține.

Google a anunțat și lansarea noilor căști Pixel Buds 2a. Acestea ar putea completa strategia companiei de extindere a ecosistemului său smart, conform 9togoogle.com.