Giovanni Becali, redivivus. În lipsă de virtuți tehnice spectaculare, spectatori, finanțări și infrastructură, fotbalul românesc s-a transformat, de multă vreme, în telenovelă.

După epopeile Chpciu și Mutu au urmat telenovelele ”dosarul transferurilor”, Stanciu, Daum, Budescu, Ianis, lotul U21 și Rădoi, era firesc să o urmărim și pe cea a lui Dennis Man.

Începută în 2016, o dată cu venirea la FCSB și neintroducere sa în teren, pe motiv de preț de transfer prea piperat de la UTA, în sumă de 400.000 de euro, scăzută ulterior la 250.000 euro, a urmat dezbaterea publică privind convocarea, sau nu, la echipa națională.

O dată sfârșit episodul a urmat un altul: cel al transferului internațional, din România, de la FCSB , la orice club ar fi oferit prețul cerut de Gigi Becali. 7 sau 10 milioane? 8 sau 20?

Aceste sume oscilante și greu de obținut în fotbalul românesc erau vehiculate de ziariști, reporteri, patroni și suporteri. Bietul Dennis ajunsese la mai toate cluburile din: Anglia, Spania, Turcia, Germania șamd. Doar de amărâții de la Parma nu s-a vorbit.

O echipă italiană care cochetează și cu falimentul și cu retrogradarea din Serie A a reușit, surprinzător, să ofer mai întâi 7,5 milioane de euro pe tânărul craiovean Mihăilă și mai apoi să doboare toate recordurile sumelor de transfer din România: 13 mil euro pentru Dennis Man.

O sumă neconformă cu calitatea unui campionat, vai mama lui, în care s-a impus autoritar, zic eu, fecesebistul. Ce i-a mânat pe italieni în lupta pentru transferul tinerilor români? Valoarea? Nevoia? Nici vorbă.

Numitorul comun se numește simplu: Giovanni Becali! După o perioadă grea, deloc plăcută, în care ISM-ul fraților Becali parcă intrase într-un con de umbră, netransferând spectaculos, iată că Giovanni, reușește extrem de rapid să redevină ceea ce a fost. Și anume liderul agenților de jucători din România.

Impresarii colcăie până la sufocare și călcare pe bombeu în fotbalul românesc. Cunosc câțiva dintre ei. Plasa în care cad, deseori, jucătorii tineri este tocmai încrederea exagerată în aceștia.

Ei nu sunt capabili în a discerne valoarea de non-valoare. Un impresar bun este acela care-i sfătuiește bine, sprijină fotbaliștii, în special pe cei tineri și care au cel mai important lucru în această meserie, relațiile.

Ele trebuie să fie atât interne cât mai ales internaționale. Mai putem adăuga credibilitatea. Lista impresarilor români este lungă dar calitatea lor este extrem de redusă: C. Sărmășan, Fl. Manea, B. Apostu și l-aș adăuga și pe moldoveanul Arcadie Zaporojeanu sunt numele cu care aș semna un contract.

L-aș mai adăuga și pe Gică Hagi, da da, pe Gică. Notorietatea lui înseamnă credibilitate chiar dacă nu este inclus în tagma acestora.

Prin ultimele două transferuri, în valoare de 20 mil euro, Giovanni Becali, vor sau nu unii, demonstrează că a fost și rămâne liderul detașat al acestei bresle.

A fost ”rău” cu el, ziceau cârcotașii, bucurându-se de condamnarea primită de acesta dar parcă mai rău a fost fără el, sumele de transfer revenite în fotbalul românesc scăzând simțitor. Bine ai revenit Giovanni!