Gheorghe Piperea: „OMS se prăbușește. Singurul care nu pleacă este Tedros. Probabil se așteaptă o arestare a sa de către FBI”

Gheorghe Piperea: „OMS se prăbușește. Singurul care nu pleacă este Tedros. Probabil se așteaptă o arestare a sa de către FBI”OMS / Sursa: arhiva EVZ

Europarlamentarul Gheorghe Piperea a declarat că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se află într-o situație critică, după anunțarea unor concedieri masive și în contextul retragerii Statelor Unite din organizație.

Organizația Mondială a Sănătății  se prăbușește”, a a afirmat Gheorghe Piperea, susținând că 2.400 de angajați urmează să fie concediați, dintre care 900 de la sediul organizației din Geneva.

Gheorghe Piperea: Problemele financiare sunt cauzate de retragerea SUA

Europarlamentarul a mai spus că principalele probleme financiare ale OMS sunt provocate de retragerea Statelor Unite din organizație.

Piperea susține că, pentru a-și continua activitatea, OMS ar avea două variante de finanțare, pe care le consideră „rele și cinice”: majorarea contribuției Chinei sau atragerea unor fonduri suplimentare din partea fundațiilor lui Bill Gates.

„Să se roage de China să ridice finanțarea de la 0,5 miliarde dolari/an, la minim 3 miliarde de dolari pe an” sau „să îl implore pe Bill Gates să toarne în organizația «caritabilă» a sănătății globale mai multe miliarde prin fundațiile sale «filantropice»”, a scris Piperea pe Facebook.

Europarlamentarul a susținut că, în ambele situații, OMS ar deveni „o sculă și mai jenant de supusă a Chinei, respectiv, a lui Bill Gates”.

Datele publice privind restructurarea OMS arată că organizația se confruntă cu reduceri importante de personal după diminuarea finanțărilor. OMS estima că până în iunie 2026 numărul posturilor s-ar reduce cu 2.371, prin desființarea unor posturi, pensionări și plecări.

Piperea vorbește despre plecări din conducerea OMS

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea. Sursa foto: partidulaur.ro

Gheorghe Piperea a susținut că problema OMS nu este doar una financiară, ci și una legată de imaginea organizației.

În acest context, europarlamentarul a făcut referire la cazul lui David Morens, fost oficial al Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA, și la informațiile privind documentele referitoare la originile pandemiei de COVID-19.

Piperea a susținut că, după cazul Morens, au apărut și demisii din funcții importante în cadrul OMS și că unele dintre persoanele care pleacă ar fi avut „roluri cruciale în pandemie”.

Jeremy Farrar, Yukiko Nakatani și Catharina Boehme, menționați de europarlamentar

Printre persoanele indicate de Gheorghe Piperea se află Jeremy Farrar, fost director general științific al OMS.

„Jeremy Farrar, fost Director General Științific al OMS, promotor al tezei originii animale a covidului, părăsește corabia și demisionează”, a declarat Piperea.

Europarlamentarul a mai menționat-o pe Yukiko Nakatani, responsabilă de sistemele de sănătate, despre care a spus că demisionează după dispute interne cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

O altă persoană indicată de Piperea este Catharina Boehme, responsabilă de relațiile externe și guvernanța OMS. Potrivit europarlamentarului, aceasta demisionează pe fondul unor „schisme interne”.

În privința lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, Piperea a afirmat că acesta este „singurul care nu pleacă (încă)” și a susținut că directorul general al OMS s-ar putea confrunta cu o eventuală arestare de către FBI, în legătură cu ceea ce europarlamentarul numește „conspirație contra SUA”.

Piperea îl leagă pe David Morens de gestionarea pandemiei

Gheorghe Piperea a făcut referire și la David Morens, fost consilier al lui Anthony Fauci, afirmând că acesta „a pledat vinovat în cazul de conspirație contra SUA relativ la ascunderea informației despre scurgerea virusului din laboratorul din Wuhan, China”.

Piperea a susținut că acest caz i-ar implica și pe „toți complicii”, menționându-l inclusiv pe Peter Daszak.

Critici la adresa tratatului pandemic al OMS

În postarea sa, Gheorghe Piperea a criticat și acordul pandemic al OMS. Europarlamentarul a afirmat că OMS este organizația care „a impus, prin proceduri neregulate și semi-clandestine, un tratat pandemic cu accente totalitare” și a susținut că România ar fi devenit parte la acest acord prin „șopârle birocratice”.

Piperea a afirmat că nu este cunoscut cine a semnat documentul în numele României și că nu ar exista o aprobare reală în Parlament a tratatului.

În finalul declarației sale, europarlamentarul a susținut că OMS este „o organizație falimentară condusă de complici ai conspiratorilor” și a contestat rolul organizației în gestionarea pandemiei de COVID-19 și în pregătirea pentru viitoare pandemii, panzootii și ceea ce a numit „fierberea climatică”.