George Enescu - eșecul Securității de a-l readuce în România. Marele compozitor român a murit în exil, la Paris la 4 mai 1955.

George Enescu s-a născut la 19 august 1881, la Liveni, Botoșani. Datorită vecinătății Austro-Ungariei care controla Bucovina vecină. George Enescu va studia la Conservatorul din Viena între 1888 și 1894. A absolvit cu medalia de argint iar din 1895 până în 1999, a urmat Conservatorul din Paris.

George Enescu - un om popular, iubit!

George Enescu a fost un geniu pe nultiple planuri. Originea și viața lui de până în 1944 l-ar fi inclus în categoria burghezo-moșierilor. Asta, pentru că era nepot de preot și fiu de arendaș. George Enescu fusese în anturajul regilor României, în saloanele regale. În plus, era căsătorit cu nora „Nababului”. Nababul, Grigore Cantacuzino, conservator de top a avut un fiu. Acesta a fost căsătorit cu Maruca, viitoarea doamnă Enescu. George Enescu a trăit ca pianist în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei (Casa cu Lei). Maruca o moștenise ca văduvă, de la socrul și soțul ei.

Președinția Consiliului de Miniștri în epoca lui Antonescu a fost în Casa cu Lei de pe Victoriei. Și totuși, George Enescu avea purtări deosebite. Se știe că George Enescu a cântat în Primul Război Mondial, soldaților de pe frontul din Moldova. Se știe că i-a cântat cu vioara lui Ștefan Luchian. George Enescu l-a vizitat acasă, oe marele pictor, țintuit la pat de paralizie.

Compozitorul a călătorit, a concertat în toată lumea. Unul din cei mai mari și mai cunoscuți discipoli ai săi a fost Lordul Yehudi Menuhin. A compus Rapsodia Română. o capodoperă în materie. O melodie care va fi genericul „Actualității românești” la Radio Europa Liberă. În perioada interbelică, marele compozitor a făcut practic naveta între București și Paris.

Comuniștii l-ar fi dorit acasă  pe George Enescu după 1944

Marele compozitor a rămas la Paris după momentul în care comuniștii au avut primul lor guvern, Guvernul Groza din 6 martie 1945. Alungarea Regelui Mihai i-a întărit ideea de a rămâne la Paris. Departamentul Securității Statului va declanșa din 1949, o amplă acțiune de convingere a maestrului să revină la București.

De exemplu, nu i-au periclitat poziția de Președinte al Societății Compozitorilor pe care a deținut-o până în anul 1949. A fost înlocuit și a pierdut calitatea de membru la 23 octombrie 1949, când Societatea a devenit Uniunea Compozitorilor. Documentele Radio Europa Liberă arată cum s-a desfășurat această luptă. De exemplu, după moartea sa, un document din 25 mai 1955 sintetiza măsurile luate de comuniști. Astfel, Legația României Populare la Paris îi ceruse compozitorului să accepte noul pașaport românesc cu însemnele republicane fiindcă el îl avea pe cel al Regatului României, abolit în decembrie 1947, Agentul Corneliu Bedițeanu a primit misiunea de a-l convinge pe Enescu să revină în România.

Comuniștii au rostogolit ideea că marele compozitor nu a avut niciodată atitudini fățișe anti-comuniste. Ba chiar și faimoasa sa replică din copilărie a fost cumva în favoarea creării unei imagini pozitive în România comunistă. Enescu și-a întrebat părinții dacă să spună la Viena că era român fiindcă „nu vreau să par că mă laud”. Etapa naționalist-protocronistă a lui Ceaușescu a folosit-o la extrem.

Cum a vrut Securitatea să fure trupul neînsuflețit al Maestrului

Marele compozitor a locuit până în ultima clipă la Hotel Atala, rue Chateaubriand 14. Hotelul avea patru stele  și 48 camere. Enescu a ocupat apartamentul nr.40, de la etajul 4.  Fusese un cadou al unui român, Florescu, patronul hotelului. Yehudi Menuhin făcuse și el tot ce fusese posibil să ajute. Naționalizarea din 1948 făcuse ca Enescu să piardă tot ce avusese în România. Patronul Florescu a plătit și infirmiera dar și cardiologul care îi veghease ritmul cardiac.

Enescu avea spondiloză în formă avansată. Un al doilea AVC l-a paralizat, obligându-l să stea numai în pat. În noaptea de 3-4 mai 1955, Enescu a murit. Infirmiera plecase după ce terminase programul. Enescu nu a avut lumânare. Lângă el, a fost câinele său credincios. Evident, urma să fie înhumat cu onoruri la faimosul Cimitir Père-Lachaise  din Paris. Securitatea nu s-a împăcat cu gândul că pierduse partida.

Agentul Corneliu Bedițeanu a primit misiunea secretă de a fura efectiv trupul Maestrului din Hotelul Atala și de a-l repatria. Adică, invers față de Cornelius Scipio. Adică, măcar „oasele” lui George Enescu să le aibă „patria nerecunoscătoare”.  Tentativa lui Bedițeanu a eșuat. Angajații aveau consemn să anunțe Poliția imediat cum ar fi apărut vreun suspect în hotel. Mai ales dacă ar fi făcut uz de vreo calitate diplomatică din partea statului român. Așa încercase prima oară Bedițeanu, să spună că trupul marelui Enescu era „patrimoniul statului român”.

Serviciile secrete franceze l-au monitorizat pe Bedițeanu dar, cum nu-l prinseseră cu nimic concret, nu-l puteau aresta. Avea acoperire diplomatică de la Legația pariziană a României. Așa se face că agentul Corneliu Bedițeanu a fost declarat persona non grata și expulzat pe 17 mai 1955.  George Enescu a fost îmhumat la Paris, la 7 mai 1955 la faimosul Cimitir Père-Lachaise  din Paris, în stânga locului de veci al marelui compozitor Georges Bizet.

Sursa foto: Arhivă