
Generalul Cerchez - 140 ani de la deces. Eroul Independenței naționale nu beneficiază încă de rolul pe care-l merită în memoria noastră.
Acum 140 de ani, la Iași, se stingea discret un erou. Nu a ajuns să se odihnească într-un cimitir național de tipul Arlington. Nici nu a fost copleșit cu onoruri sau funcții. Mari ofițeri ai marilor armate europene dacă ar fi avut performanțele sale, mai mult ca sigur ar fi fost Miniștri de Război.
Generalul Cerchez - ascensiunea
Generalul Cerchez s-a născut pe 8 iunie 1839 la Bârlad. S-a pregătit inițial pentru o carieră funcționărească. A studiat la Academia Domnească sau Mihăileană din Iași. A intrat în administrația internă. A decis, la un moment dat, să se înroleze voluntar în Armata Moldovei, instituție restabilită prin Regulamentele Organice.
A primit gradul de cadet sau „iuncăr” dar, rapid a fost avansat sublocotenent. A fost atras și a avut talent pentru arta militară. Va deveni general înaintea vârstei de 40 ani, Avea, în ranița de soldat, bastonul de mareșal cum ar fi spus Napoleon Bonapart.
Generalul Cerchez - epopeea Independenței
Generalul Cerchez a urcat înainte de 1877, constant în cariera militară. În Principatele Unite, devenise deja colonel când tânărul stat român și-a proclamat independența. A luptat cu curaj, a fost apreciat pentru actul de comandă. S-a distins în bătăliile de la Plevna și de la Smârdan. Lui, i-a predat sabia sa, Osman Pașa, învinsul de la Plevna.
Generalul Cerchez a primit decorații, a fost lăudat, dar nu a avut un destin prea fericit după eroismul de la Plevna. Mai bine a fost tratat Osman Pașa de otomanii lui decât generalul Cerchez. Osman Pașa a fost funcționar superior la Ministeru Otoman de Război. A fost decorat cu importante ordine militare otomane.
Filmografia și exagerările
În filmul „Independența Națională”, Mihail Cerchez apare ca pierzându-și pe front o fiică. Mihail Cerchez a avut mai mulți copii, dar niciunul nu și-a pierdut viața pe front. Generalul Cerchez a murit pe 12 iulie 1885. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași. Sabia lui Osman Pașa, care în anii 90 era expusă la Muzeul Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin a fost furată și probabil dusă în Turcia prin 1992.

