Geert Wilders marchează sfârșitul erei corectitudinii politice în Olanda. Ce șanse are să ajungă premier
- Maria Pană
- 23 noiembrie 2023, 20:34
Geert Wilders, un eurosceptic în toată puterea cuvântului, un naționalist și pe alocuri anti islamic a câștigat alegerile legislative în Olanda. Omul politic promovează cu totul alte valori decât cele obișnuite pentru olandezi, iar clasa politică spune că nu îl va susține.
Geert Wilders este cunoscut în Olanda pentru pozițiile politice extremiste pe care le-a afișat în mod public. Este un eurosceptic și spune că olandezii ar trebui puși pe primul loc. Cu toate acestea nimeni nu crede ca va merge mai departe să ceară ieșirea Olandei din UE. Pe de altă parte, Wilders este cunoscut pentru poziția anti islamică și împotriva imigranților.
Lucru care contravine corectitudinii politice aplicate de foarte mulți politicieni europeni. Și cu privire la imigranți, da și cu privire la alte lucruri. Pe de altă parte, olandezul este un fan declarat al lui Putin, lucru care a stârnit din nou îngrijorări.
Deși, chiar el a recunoscut că invazia Ucrainei este un fapt eronat. În cele din urmă a cerut să nu mai fie trimise arme în ajutorul statului agresat.
Geert Wilders , felicitat de Orban
Cu privire la politica anti islamică, în ultimele săptămâni, Wilders a explicat că nu va vorbi despre moschei, Coran și școli islamice. El a fost felicitat de altfel pe rețeau X de către Viktor Orban, premierul Ungariei, care a explicat ”vântul schimbării este aici”. De altfel, oamenii din mai multe state din Europa și-au îndreptat atenția în ultimii ani, către altfel de lideri decât cei tradiționali.
În sensul în care corectitudinea politică promovată până acum cu tot ce include ea nu pare să îi mai satisfacă pe votanți. Aceștia par că își doresc lideri care să lupte pentru țara și idealurile lor. Cert este că în Europa există temerea că Geert Wilders va deveni premier. Asta pentru că ar putea coaliza la Bruxelles și pe ceilalți lideri extremiști din UE. Iar acest lucru nu este dorit de către niciun oficial al Uniunii.
Săptămânile următoare vor fi decisive. Pentru că se va stabili ce partide își vor dori să îl susțină pe Geert Wilders pentru funcția de premier. Și dacă acesta va reuși să ajungă în cele din urmă prim-ministrul Olandei.