Gazprom anunță că au crescut solicitările de livrări de gaze rusești prin Ucraina
- Maria Miron
- 6 mai 2022, 09:19
„Gazprom din Rusia continuă să tranziteze gaze prin Ucraina către Europa, iar livrările rămân la un nivel ridicat", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kupriyanov, conform publicației APA.
Potrivit acestuia, compania transportă, în mod regulat, gaze prin Ucraina în urma solicitărilor venite din partea consumatorilor europeni. Conform solicitărilor de astăzi, volumul de gaze pentru transport în această direcție este de 98,9 milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă cu 0,5% mai mult decât pe data de 4 mai, când valoarea era de 98,4 milioane de metri cubi.
În special, obligațiile contractuale ale Gazprom pentru tranzitul spre Ucraina până în 2022 se ridică la 40 de miliarde de metri cubi sau aproximativ 109,5-109,6 milioane de metri cubi pe zi.
Gazprom, profit de 29 de miliarde de dolari în 2021
Grupul rusesc Gazprom a raportat, joi, 28 aprilie, că profitul său net a ajuns până la 2.093 miliarde de ruble (29 de miliarde de dolari) în 2021. Creșterea este imensă, raportat la anul precedent, 2020, când compania de stat rusească a înregistrat un profit de „doar” 135,34 miliarde ruble.
Reducerea câștigurilor în anul 2020 s-a datorat pandemiei de coronavirus. Aceasta în vreme ce rezultatele excepționale de anul trecut au fost înregistrate graţie creşterii preţurilor la petrol şi gaze naturale, după cum transmite Reuters.
„Principalul factor care a afectat rezultatele financiare a fost creşterea preţurilor la gaze şi petrol. Asta a condus la creşterea vânzărilor dar şi la o creştere a costurilor pentru achiziţiile de gaze şi petrol”, a informat Gazprom.
Vânzările au crescut cu peste 60%
Compania controlată de statul rus a mai informat că vânzările sale au crescut cu 62%, anul trecut, până la 10.241 miliarde de ruble. Este cel mai mare rezultat anual pe care l-a înregistrat vreodată. De asemenea, profitul operaţional a crescut de patru ori, până la 2.411 miliarde de ruble.
Livrările din Rusia reprezintă aproximativ 40% din importurile de gaze naturale ale statelor membre ale Uniunii Europene.