Gala Capital Excelenţă în Management. Oana Bulexa, MSL The Practice: "Nu mai putem privi creativitatea ca pe un nice-to-have, ci ca pe o necesitate"

Gala Capital Excelenţă în Management. Oana Bulexa, MSL The Practice: "Nu mai putem privi creativitatea ca pe un nice-to-have, ci ca pe o necesitate"Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice la Gala Capital Excelență în Management sursa foto: Christian Blancko

Miercuri, 26 aprilie, în cadrul evenimentului Gala Capital Excelență în Management, Revista Capital a nominalizat și apoi premiat cei mai importanți 100 de manageri din România pentru performanțe notabile în 2022. Printre câștigători, la categoria Agenții de Publicitate, a fost premiată Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice.

Cu o experiență de aproape 17 ani pe piața, MSL The Practice este una dintre cele mai mari agenții de PR din România, colaborând anual cu peste 40 de branduri, iar cele două decenii de experiență ale Oanei Bulexa i-au conferit o imagine extrem de apreciată.

“Pentru mine Capital se leagă de primele mele joburi. Și eu am început ca jurnalist. Și încă de pe atunci Capital însemna un nume. Cred că e un pic exotic cea ce face revista Capital în momentul ăsta, respectiv faptul că include într-un top și oameni din industria noastră. Noi în general suntem în topurile noastre de industrie. Destul de rar ieșim în afara lor. Mă face să fiu mai onorată. Nu știu când au trecut 20 de ani nici pentru mine și cu atât mai puțin pentru agenția în care sunt de 16 ani.

E foarte foarte onorantă munca unui om de comunicare. Ca să nu mai fac distincția între publicitate, PR, media, pentru că noi suntem de cele mai multe ori în spatele clienților. În același timp însă, de multe ori, victoriile pe care le obținem împreună vin în primul rând în urma curajului lor. Și chestia asta contează foarte tare. Orice agenție, oricât de bună ar fi, oricât de multe idei cu adevărat curajoase și creative ar avea, atâta vreme cât nu are un partener adevărat în client, care știe să recunoască și să aprobe ideile acestea, misiunea nu este dusă până la capăt“, a declarat Oana Bulexa în cadrul evenimentului care a avut loc miercuri, 26 aprilie.

Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice la Gala Capital Excelență în Management sursa foto: Christian Blancko

Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice la Gala Capital Excelență în Management sursa foto: Christian Blancko

MSL The Practice a apărut în 2006, devenind una dintre cele mai importante agenție de PR de pe piață, oferind campanii de comunicare integrată.

Proiecte importante pentru MSL The Practice în 2022

Cele mai importante proiecte dezvoltate în 2022 de MSL The Practice au apărut în urma colaborărilor cu o serie de companii mari cum ar fi Durex, Samsung sau Netflix.

“Îmi vin în minte campania Durex - One size doesn’t fit them all, campania All Out by Samsung și campania de vară Netflix, pentru promovarea noului sezon Stranger Things, care au avut toate rezultate spectaculoase”, ne-a povestit Oana Bulexa, omul din spatele echipei MSL The Practice, enumerând o parte din proiectele de anul trecut.

De asemenea, printre cele mai mari campanii realizate de agenție se numără și cea pentru Storia.ro, desfășurată pe parcursul a doi ani, cu valurile #HyggelaNoi și Cărticica de Biniște, “care a vorbit despre cum definești și cum îți găsești starea de bine, de confort, de fericire acasă, în contextul pandemiei”.

“Am început anul cu o campanie foarte creativă pentru Puma, cu ocazia aniversării de 75 de ani de existență a brandului. Acum ne pregătim să lansăm o campanie foarte dragă nouă și extrem de emoționantă pentru Medlife. Continuăm un program foarte ambițios PENNY, „100 de idei de business pentru România”, o inițiativă ambițioasă și unică pentru mediul local de afaceri”, a mai arătat Bulexa, discutând despre planurile din 2023.

“Vorbim despre o meserie în care acumulezi tot timpul know-how, indiferent de anii de experiență. Iar o minte curioasă navighează mult mai ușor prin provocările domeniului, pentru că este din ce în ce mai pregătită”, a mai transmis managerul MSL The Practic, spunând că “se simte deja nevoia de transformare din consultant de comunicare în consultant de business”, cu un rol mai mult strategic.

Oana Bulexa are o experiență de peste 20 de ani în comunicare, dezvoltată în domenii precum jurnalism, marketing, relații publice, creație și social media.

“Creativitatea a însemnat dintotdeauna capacitatea de a gândi o strategie de comunicare într-o manieră originală, diferită, capabilă să atragă cât mai ușor și mai captivant atenția. Ce s-a schimbat în ultimii ani și va deveni tot mai relevant este faptul că nu mai putem privi creativitatea ca pe un nice-to-have, ci ca pe o necesitate. Spațiul conversațiilor cu consumatorii a crescut enorm, numărul de interacțiuni, de asemenea. Differentiate or die e mai actual ca oricând“, a mai transmis Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice.

"Clienții așteaptă recomandări și soluții care să rezolve probleme spinoase pentru companii, așa că rolul nostru începe să devină mult mai strategic decât până acum", a continuat aceasta.

Gala Capital Excelență în Management

Managerii de succes ai României au fost premiați în cadrul Galei Capital Excelența în Management, care a avut loc miercuri, 26 aprilie 2023, începând cu ora 19.30, la Phoenicia Grand Hotel și difuzată live pe pagina de Facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Încă din 2015, revista Capital organizează Gala Excelența în Management, eveniment în cadrul căruia se premiază performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.

Managerii premiați în cadrul Galei Excelența în Management ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.

Capital Top 100 Manageri ediția 2023 a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură.

Revista Capital Top 100 Manageri va fi disponibilă din 27 aprilie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News