„Găinile sunt în carantină”. Vânătoare de ouă în Israel, înainte de Pesah
- Tudor Borcea
- 6 aprilie 2020, 20:47
„Am fost pregătiți pentru o creștere a cererii cu 10 până la 20% în acest moment al anului, dar nu cu 60%”, a declarat Arbel Shiran, care conduce lanțul de magazine Bio Nizat Haduvdevan.
Potrivit acestuia, dacă cererea a explodat, capacitățile de producție în schimb au rămas neschimbate, ceea ce reprezintă o problemă.
Pentru a suplini lipsa de ouă, guvernul a luat măsuri speciale, adică importul de urgență a zeci de mii de ouă din Europa.
„Ținând cont de penurie”, premierul Benjamin Netanyahu și ministrul de Finanțe Moshe Kahlon au dat verde pentru „subvenționarea importului de ouă pe calea aerului, din Europa în Israel”, a indicat biroul premierului.
Formalitățile vamale au fost relaxate și au crescut cotele de import, conform unei directive a ministerului Agriculturii.
O primă livrare masivă a ajuns duminică, pe mare, din Europa. O livrare următoare este de așteptat marți, chiar înainte de Paști.