Gabriel Liiceanu a demisionat din GDS

Gabriel Liiceanu a demisionat din GDS

Gabriel Liiceanu a demisionat din Grupul pentru Dialog Social, explicându-și gestul într-o scrisoare redactată în termeni foarte duri.

Din scrisoarea lui Gabriel Liiceanu rezultă că, printre motivele demisiei sale se numără neînțelegerile cu Andrei Cornea, noul președinte al GDS. Dar, în afară de acesta el și-a exprimat și o serie de nemulțumiri legate de modul de funcționare al GDS, cum ar fi nerespectarea criteriilor de intrarea în Grup, așa cum au fost ele enunțate de Andrei Pleșu în 2012, relatează G4Media.

Liiceanu lansează, totodată, o rafală de critici dure la adresa senatorului USR, Vlad Alexandrescu, despre care susține că „de la el se va trage destrămarea Grupului” și îl numește „un Dinu Păturică al vremilor noastre” sau „Neo-Păturică”.

„Așa se face că, încet-încet, am reușit să coborâm politețea la nivel de imoralitate. Căci din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării”, scrie Gabriel Liiceanu.

Grupul pentru Dialog Social  s-a constituit la 31 decembrie 1989 și este prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului. ONG-ul și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului, iar de-a lungul anilor a fost o voce importantă în semnalarea derapajelor democratice, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane având ca teme conflictele sociale, inițiativele legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.

Conform statutului, Grupul pentru Dialog Social își propune să fie un laborator în care economiști, politologi, istorici, juriști, sociologi, filosofi, urbaniști, scriitori, teologi etc să caute și să găsească împreună strategiile și soluțiile de care societatea românească are nevoie în prezent și în viitor.

Membrii săi sunt personalități ale vieții culturale și publice din România, mulți dintre ei disidenți ai regimului comunist. Noii membri sunt aleși dintre personalitățile remarcate pentru desfășurarea unor activități în sensul dezideratelor GDS.

Grupul pentru Dialog Social are, în componenţa sa actuală, 41 de membri.

 

Ne puteți urmări și pe Google News