Gabriel Bivolaru a fost trimis în judecată. Fostul deputat este acuzat de evaziune fiscală. Ce prejudiciu a făcut statului român

Gabriel Bivolaru a fost trimis în judecată. Fostul deputat este acuzat de evaziune fiscală. Ce prejudiciu a făcut statului românSursă foto: Arhiva EvZ

Patru administratori ai unor societăți comerciale au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție. Este vorba despre un dosar în care cei patru sunt acuzați de evaziune fiscală de aproximativ patru milioane de euro. Printre administratorii trimiși în judecată se află și fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru.

Gabriel Bivolaru a fost condamnat, în 2004, la cinci ani de închisoare pentru înșelăciune privind ordinele și dispozițiile de plată. Fostul deputat a prejudiciat Banca Română de Dezvoltare cu 50 de milioane de euro. Ulterior, în anul 2013, Bivolaru a fost arestat preventiv într-un alt dosar pentru furt de produse petroliere din conducte magistrale.

Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat, vineri, 7 octombrie, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gabriel Bivolaru, administrator în fapt al SC Romeco International Service Company SRL. De asemenea, şi alte trei persoane, administratori ai unor firme, sunt învinuiți pentru evaziune fiscală în formă continuată.

În cursul anului 2010, Bivolaru ar fi iniţiat, conceput şi pus în aplicare un circuit fraudulos de valorificare a unei cantităţi de motorină Euro 5, aflată în regim scutit de la plata accizelor. Scopul fostului deputat PDSR a fost de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul statului.

Ce a făcut Gabriel Bivolaru cu motorina

Așadar, cu ajutorul celorlalți trei inculpați și al altor persoane, Bivolaru ar fi achiziționat 13.246 tone motorină Euro 5 de la două societăți comerciale din România. Ulterior, combustibilul a fost trecut în documentele contabile ca fiind utilizat în procesul de producţie de combustibil ecologic pentru centrale termice, explică procurorii.

„În realitate, motorina ar fi fost comercializată pe teritoriul României ca atare, destinatarii finali fiind societăți comerciale care aveau ca principal obiect de activitate distribuția carburanților prin intermediul stațiilor de carburanți, societăți de transport și ferme agricole”, au mai precizat procurorii în comunicatul de presă.

Fostul deputat a făcut un prejudiciu de aproximativ patru milioane de euro

Bivolaru a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 17.927.540 lei, aproximativ patru milioane euro la cursul din acea perioadă, informează DNA. În acest context, dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Gabriel Bivolaru pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Fostul politician a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia. Este vorba de doi ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani și interzicerea unor drepturi, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News