Frații Caran s-ar fi bătut într-un club de lux din București. Scandalul ar fi pornit de la un manelist
- Andrei Arvinte
- 6 octombrie 2026, 10:55
Clanul Caran. Sursa foto Youtube
Doi dintre frații Caran, Costel și Emil Răducanu, s-ar fi luat la bătaie, duminică dimineața, într-un club de lux din zona Herăstrău, București. Potrivit unor surse judiciare citate de Gândul, cei doi s-ar fi lovit reciproc, iar mai mulți bărbați aflați în local ar fi intervenit pentru a-i despărți.
Bătaie între frații Caran
Incidentul ar fi avut loc în jurul orei 06:00, în timp ce Costel Răducanu se afla în club împreună cu mai mulți prieteni. Localul ar fi fost controlat de fratele său, Emil. La masa lui Costel ar fi cântat, la acel moment, interpretul de muzică de petrecere Alex Botea.
Potrivit surselor citate, Emil Caran i-ar fi cerut artistului să plece de lângă masa respectivă și să urce pe scenă. Gestul ar fi fost interpretat de Costel drept un afront, iar între cei doi ar fi izbucnit un conflict.
Frații Caran s-ar fi lovit cu pumnii, iar în timpul altercației ar fi răsturnat o masă și ar fi spart mai multe pahare. Scandalul ar fi atras atenția persoanelor aflate în local.
Agenții de pază s-au temut să-i despartă
Sursele citate susțin că agenții de securitate nu ar fi intervenit imediat pentru a-i despărți pe cei doi. În cele din urmă, conflictul ar fi fost oprit de mai mulți bărbați care veniseră la club împreună cu Costel Răducanu.
Potrivit informațiilor citate de publicație, reprezentanții localului nu ar fi apelat numărul de urgență 112 după incident.
Conflictul dintre frații Răducanu nu ar fi însă unul izolat. Cei patru frați – Costel, Aurel, Emil și Ștefan – au mai fost implicați, de-a lungul timpului, în conflicte între ei, potrivit informațiilor publicate anterior de Gândul.
Frații Caran s-au certat de la un restaurant
Unul dintre incidentele devenite publice ar fi avut loc între Emil și Aurel, pe fondul unor neînțelegeri legate de administrarea unui local din Constanța. Atunci, Emil l-ar fi rănit pe Aurel cu un pahar spart, în timp ce acesta din urmă l-ar fi lovit cu palma.
Informațiile despre incidentul de duminică dintre Carani provin din surse judiciare, iar circumstanțele exacte ale altercației urmează să fie stabilite. Nu este precizat dacă, în urma scandalului, au fost depuse plângeri sau dacă autoritățile au deschis o anchetă.