FRANCE 24: Tripoli suspendă negocierile de pace după “încălcările” taberei Haftar

FRANCE 24: Tripoli suspendă negocierile de pace după “încălcările”  taberei Haftar

Guvernul libian, recunoscut de ONU, a întrerupt marți negocierile începute sub egida Națiunilor Unite. El acuză forțele mareșalului Haftar, care deține estul țării, că a bombardat portul Tripoli.

Bombardarea portului Tripoli de către forțele mareșalului  Khalifa Haftar au învins negocierile de pace, care se țineau la Geneva de o lună. Guvernul libian de uniune națională (GNA), cu sediul laTripoli și recunoscut de comunitatea internațională, a anunțat, în noaptea de marți spre miercuri, 19 februarie, suspendarea participării sale la lucrările unei comisii comune militare la Geneva, sub egida ONU.

“Anunțăm suspendarea participării noastre la negocierile militare […] până ce vor fi adoptate poziții ferme față de agresor (Khalifa Haftar) și de încălcările" armistițiului de către el, a arătat GNA într-un comunicat.

Negocierile la care luau parte cinci membri ai GNA și cinci reprezentanți ai mareșalului Haftar, omul forte din estul Libiei, au început la Geneva după summitul organizat pe 19 ianuarie la Berlin pentru a pereniza fragila încetare a focului obținută cu puțin timp înainte de Turcia și Rusia.

Dar marți, puțin după prânz, portul maritim de la Tripoli și cel de la Al-Chaab, un port secundar, au fost ținta a peste 15 rachete, în ciuda intrării în vigoare în ianuarie a unui armistițiu puțin respectat de forțele aflate în conflict în Libia.

 

"Un dispreț continuu"

 

Potrivit lui Amin al-Hachemi, purtător de cuvânt al ministerului sănătății, trei civili au fost uciși și alți cinci au fost răniți. “Este clar că obiectivul bombardării sistematice a zonelor rezidențiale, aeroportului și portului, în plus față de blocarea totală a instalațiilor petroliere, este de a provoca crize pentru cetățeni în toate aspectele vieții lor”, a subliniat comunicatul.

Potrivit GNA, după ce “a eșuat militar în încercarea de a pune mâna pe putere, agresorul (Haftar) încearcă zadarnic să creeze o stare de confuzie pentru a destabiliza” populația. În afară de asta, GNA a condamnat “încălcările comise înainte și în timpul armistițiului”, numindu-le “crime de război documentate”, care necesită “mandate de arestare” internațională.

El a denunțat "disprețul continuu" față de rezoluția Consiliului de Securitate, adoptată săptămâna trecută, și deciziile summitului internațional de la Berlin. “Fără un armistițiu durabil (…) negocierile nu au niciun sens. Nu poate exista pace sub bombardamente”, a subliniat  GNA.

Sursa

Ne puteți urmări și pe Google News