Fotbalistul de la Ministerul Economiei merge pe banca de rezerve. Marius Humelnicu renunță la nominalizare

Fotbalistul de la Ministerul Economiei merge pe banca de rezerve. Marius Humelnicu renunță la nominalizare Sursa: Arhiva EVZ

PSD renunță la ministrul – fotbalist, pe care intenționa să-l nominalizeze pentru portofoliul de la Economie, în guvernul condus de Nicolae Ciucă.

Conducerea PSD a decis să renunțe la nominalizarea senatorului de Galați Marius Humelnicu pentru funcția de ministru al Economiei. Conform unor surse politice, lui Marius Humelnicu, fost jucător de fotbal, i s-a sugerat să se retragă, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național. Decizia a venit în contextul în care în spațiul public au apărut mai multe informații despre trecutul controversat al acestuia.

„Am decis să renunț la nominalizarea pentru funcția de ministru al Economiei din motive personale și să continui să sprijin îndeplinirea Programului de guvernare din Parlament. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din organizația PSD Galați pentru onoarea de a mă propune în funcția de ministru al Economiei și colegilor mei din partid”, a anunțat senatorul PSD prin intermediul unui mesaj transmis colegilor.

În locul său ar urma să fie propus, pentru ministerul Economiei, Florin Spătaru, director în cadrul Şantierului Naval Mangalia. Spătaru a fost timp de aproape 9 ani președinte ANCONAV, asociația românească de construcții navale. Nominalizarea sa va fi validată într-o ședință CPN programată la ora 16:30.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceeași ședință, social democrații vor trebui să stabilească cine va fi vicepremier în Guvernul Ciucă. Pentru funcție se luptă Sorin Grindeanu, susținut de Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, susținută de Paul Stănescu.

Sursa foto: Libertatea

Cine este Marius Humelnicu

În prezent senator, Marius Humelnicu a fost fotbalist până în anul 2007. El a evoluat într-un singur meci, din informațiile apărute în spațiul public, în Liga I, meci suspectat de blat.

Ulterior, după ce a renunțat la cariera sportivă, Marius Humelnicu a lucrat ca city manager la Primăria din Galați și, mai apoi, ca secretar de stat în Ministrul Transporturilor.

De altfel, Marcel Ciolacu a fost interpelat în legătură cu această nominalizare, imediat după ce a anunțat numele viitorilor miniștri. El a fost întrebat ce anume îl recomandă pe Marius Humelnicu pentru funcția de ministru al Economiei. Marcel Ciolacu a dat impresia că nu știe exact despre cine este vorba, deși ca președinte al PSD, ar fi trebuit să-i cunoască CV-ul și a evitat să se pronunțe.

„Vorbiți de domnul Humelnicu? Senatorul de Galați? Care este președintele comisiei de....IT din Senat, comisie decizională? Am înțeles că este inginer și are toată susținerea noastră pentru acest domeniu. Veți vedea, va veni în fața dumneavoastră și veți afla. Sper să fie un ministru pe așteptările românilor”, a spus Marcel Ciolacu.