Fostul primar din Iaşi, trimis în judecată pentru pornografie infantilă
- Raluca Dan
- 7 februarie 2025, 14:02

Fostul primar al Iașului, Ionel Onofraș, a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă și este cercetat într-un alt dosar pentru viol.
Au fost găsite 29 de poze explicite
Procurorii au analizat, în cadrul anchetei, datele din calculatorul lui Ionel Onofraș și au găsit fotografii explicite cu 29 de minore. Potrivit autorităților, fostul primar le-ar fi cerut tinerelor să îi trimită imagini nud, iar unele dintre ele ar fi acceptat.
Chiar dacă au fost descoperite 29 de victime, anchetatorii au hotărât că doar cinci dintre acestea vor fi părți vătămate în proces.
Pe baza acestor probe, procurorii au trimis cazul la Tribunalul Iași, care va stabili primul termen de judecată. Până la pronunțarea unei decizii finale, Onofraș rămâne în libertate, fiind plasat sub control judiciar.
Infracțiuniile lui Ionel Onofraș
Acesta a mai fost trimis în judecată pentru viol și trei infracțiuni de agresiune sexuală, părțile vătămate fiind mai multe minore pe care fostul edil le-a invitat să fie modele în atelierul său de fotografie.
Potrivit mărturiilor victimelor, Onofraș le-ar fi promis că le va ajuta să-și înceapă cariere în modelling, însă, când au ajuns în studioul său, le-ar fi constrâns să întrețină relații sexuale.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul luptătorilor SAS, au efectuat percheziții în două locații pentru a aduna probe în acest caz.

Sursa foto: Inspectoratul General al Poliției
Potrivit IPJ Iași, faptele s-ar fi petrecut între 2020 și 2021, iar victimele erau minore. Inițial, autoritățile au dispus reținerea lui Onofraș pentru 24 de ore, însă instanța a hotărât plasarea acestuia sub control judiciar, în așteptarea verdictului.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi cu sprijinul luptătorilor SAS Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. Un bărbat bănuit de comiterea faptelor a fost condus la sediul Poliţiei pentru cercetări.
Faptele ar fi fost comise în perioada 2020-2021, cele trei victime fiind minore. În baza probatoriului administrat în cauze, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au reţinut bărbatul pentru 24 de ore. Cercetările continuă. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii pentru Operaţiuni Speciale Iaşi”, transmiteau la acea vreme reprezentanţii IPJ Iași.