UPDATE Fostul demnitar a fost ridicat de politști de la locuința sa din Baia Mare și condus la Centrul de Reținere și arest preventiv Maramureș. 
Judecătorii au respins recursul fostulu ministru, astfel că acesta rămâne cu pedeapsa primită în urmă cu un an. În aprilie 2011, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat de deturnare de fonduri. Mureşan a fost condamnat de magistraţii instanţei supreme şi la interzicerea mai multor drepturi, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe cei trei, în solidar, la plata a 2.950.768 de lei despăgubiri civile către Ministerul Agriculturii.
 Pedepse pentru acoliţii demnitarului
 De asemenea, instanţa supremă a decis condamnarea fostului consilier personal al lui Mureşan, Ioan Truţă, tot la 7 ani de închisoare cu executare, iar Silvia Căpitanu, fost director în cadrul Ministerului Agriculturii, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Un alt director din cadrul ministerului, Dan Jiga, a fost achitat de magistraţii Înaltei Curţi.
Dosar istoric
 Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Mureşan în 12 septembrie 2003, sub acuzaţia de utilizare defectuoasă a sumei de peste 28 miliarde lei reprezentând Fond de contrapartidă constituit din contravaloarea în lei a unui ajutor nerambursabil primit din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii, precum şi în legătură cu vânzarea pachetului de acţiuni a unor societăţi agricole la un preţ subevaluat.
Mureşan a mai fost condamnat în februarie 2012, alături de Decebal Traian Remeş la câte trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboşul". În 2007, când a izbucnit scandalul, Remeş era ministrul Agriculturii. Mureşan a fost condamnat pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la luare de mită. Cei doi au declarat recurs împotriva deciziei de condamnare, recurs care urmează a fi soluţionat de Completul de 5 judecători al Secţiei Penale a Curţii Supreme.