Fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai este profesor la INM. Livia Stanciu nu le mai poate preda viitorilor magistrați
- Mihai Şoica
- 29 noiembrie 2018, 11:42
Judecătorul Livia Stanciu nu mai este formator la Instititul Național al Magistraturii, locul de formare profesională a viitorilor magistrați.
Livia Stanciu era formator și le preda viitorilor studenți cursuri de procedură penală. Din primele informații, Livia Stanciu a fost îndepărtată de la INM, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în cazul lui Mircea Gutău, primar al orașului Râmnicu Vâlcea, că acesta nu a avut parte de un proces echitabil.
Gutău a fost achitat de mai multe instanțe dar ulterior a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, de un complet din care făcea parte și Livia Stanciu.
Gutău a depus la CEDO o petiție, care a fost admisă de judecători, care au decis că i s-au încălcat drepturile. După aceasta etapă, Gutău a cerut revizuirea sentinței de condamnare, revizuire care a fost admisă. În rejudecare, Gutău a fost achitat definitiv.
În prezent, Livia Stanciu este judecător la Curtea Constituțională.