Fost ministru al Educației, din Republica Moldova, despre marea problemă a școlilor mici

Fost ministru al Educației, din Republica Moldova, despre marea problemă a școlilor mici Școală. Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației

Republica Moldova. Fost ministru al Educației, în Republica Moldova, Anatolie Gremalschi, a vorbit despre situația învățământului și problemele care există în acest domeniu fundamental pentru orice țară. El a atras atenția că nu există calitate în școlile mici, iar rezultatele sunt modeste.

Un fost ministru al Educației, din Republica Moldova, analiză despre problemele care există în sistem

El a atras atenția, multor părinți, că este foarte important nivelul educațional pe care îl oferă o unitate de învățământ. Așadar nu ar trebui să opereze criterul distanței pe care elevul o parcurge pe traseul casă - școală.

„Avem cadre didactice foarte bune, curricula școlară, foarte bună, și elevi dornici de a învăța, dar sunt probleme de sistem”, a spus fostul șef de la Educație.

„Chiar și în zilele de sărbătoare, vrem sau nu vrem, trebuie să abordăm problemele cu care se confruntă sistemul educațional. Și autoritățile au perfectă dreptate că nu încearcă să le ascundă sub preș și le formulează în mod tranșant. În primul rând, se pornește de la interesul superior al copilului și mai puțin de la argumente de ordin economic”, a mai precizat Anatolie Gremalschi.

Ne puteți urmări și pe Google News
Elevi, școală

Elevi. Sursa foto: Dreamstime.com

Școlile cu puțini elevi lucrează ineficient

Fostul ministru a mai atras atenția asupra unui aspect ce este alarmant. „Practica demonstrează că școlile mici nu asigură calitatea educației. Un argument în plus sunt rezultatele examenului din acest an când au fost școli cu puțini elevi în care, practic, niciun elev n-a putut promova examenul de absolvire a gimnaziului.”

În țară sunt aproximativ 300 de școli care au un număr foarte mic de elevi fiecare, sub 100. „Noi, avem în țară circa 300 de școli care au mai puțin de 100 de elevi. Sunt și școli primare în care copiii învață în așa-numitele clase simultane, întâia plus a treia, a doua plus a patra. Ne putem da seama ce fel de învățătură se face acolo”, a mai afirmat fostul ministru, conform moldova1.md.

 

 

Revista presei