Cazul Alexandra. Fostul director INML demontează varianta autorităților. Explicația dă peste cap tot ce se știa până acum

Cazul Alexandra. Fostul director INML demontează varianta autorităților. Explicația dă peste cap tot ce se știa până acum

Vladimir Beliş, fost director al Institului Naţional de Medicină Legală (INML), a oferit la Digi24 o explicație cum pute un corp să fei incinerat într-un butoi.

Vladimir Beliș este de părere că un corp ar putea arde într-un butoi prin prelungirea timpului de ardere la cinci - şase ore, comprativ cu crematoriile, când o astfel de incinerare presupune o temperature de 1.400 de grade și o aparatură cu totul specială.

„La această temperatură ajunge să fie cenuşă. Aici, într-un butoi, temperatura nu putea ajunge la asemenea înălţime. Singura soluţie ca să se poată ajunge la cenuşă e prelungirea numărului de ore pentru procedura de ardere.

La mijloacele pe care le avea (Gheorghe Dincă – n.r.), putea face 200 – 300 de grade maxim, trebuia prelungit timpul de ardere la cinci – şase ore”, a explicat la Digi24, Vladimir Beliş, fost director INML. Totodată, acesta s-a întrebat cum a fost posibil ca într-o asemenea situaţie, niciun vecin să nu fi simţit nimic.

Vladimir Beliş a adăugat că abia de ieri a început activitatea serioasă de cercetare: „Până acum au stagnat lucrurile. Orice întârzire poate compromite rezultatul”.